Poți încerca chiar și un 24%.
Creșterea TVA de la 19% până la 21%, poate chiar până la 24%, este măsura de urgență care ne poate scoate rapid din necazurile în care am intrat.
= Un calcul simplu arată că ceva care costă 100 lei fără TVA și 119 lei cu TVA va costa la noua TVA 121 lei, respectiv 124 lei, adică o creștere nesemnificativă, cu circa 1,7%, respectiv 4,2%;
= Creșteri de 1,7% sau 4,2% sunt o nimica toată față de iadul prin care am trecut. În ultimii 5 ani inflația însumată a fost de aproape 40% conform datelor oficiale, dar prețurile de vânzare au crescut cu peste 100%, toți am simțit asta. S-a dat vina pe creșterile de costuri, însă costurile sunt doar o fracțiune din prețul de vânzare. Dacă se dublează costurile nu înseamnă că trebuie să se dubleze și preturile.
= Creșterile de prețuri din România din ultimii 5 ani poartă numele de SPECULĂ. Și SPECULA a profitat din plin de înghețarea TVA. Dar asta acum nu mai contează.
= Categoric, va exista o creștere de prețuri după creșterea TVA, dar mult mai redusă, de exemplu, decât creșterile de prețuri din primele luni ale lui 2025 – prețurile de vânzare au crescut cu peste 10%, toți am simțit asta, din nou.
= Românii au fost bombardați în ultimii 5 ani (sunt bombardați în continuare…) cu informații panicarde cum că creșterea TVA va duce la explozia prețurilor. Felicitări comunicatorilor, marketing de top care exploatează nivelul precar de educație financiară. Comunicatorii ne spun așa: „Ați înghițit ca fraierii creșteri de prețuri de peste 100%, dar o creștere cu 1,7%, respectiv 4,2%, vă și ne va duce pe toți în faliment!”
= O creștere planificată de TVA, mai ales în condițiile apetitului pentru consum al românilor și a unei economii subterane de nestăvilit, ar fi trebuit să fie o parte a unui program anual de guvernare responsabilă – având ca efect însăși frânarea creșterii preturilor – și nu acum, în ceasul al 12-lea, o măsură de corecție de deficite.
= La cine s-au dus veniturile din creșterile de prețuri de peste 100% din ultimii 5 ani și de ce statul nu este capabil să stabilească evaziunea fiscală din TVA – discutăm poate altă dată.
= Mult-trâmbițata creștere a PIB-ului cu care România se tot laudă nu înseamnă nimic dacă nu aduce venituri bugetare pentru școli, spitale, seniori, străzi, securitate. În schimb banii din creșterea TVA rămân cu efect imediat la buget, la școli, spitale, seniori, străzi, securitate.
= Marele risc, având în vedere antecedentele, este că succesul măsurii va depinde de modul în care statul va încasa și, mai ales, va utiliza sumele provenite din creșterea TVA. Dacă statul iar nu va ști să le încaseze sau iar le aruncă pe fereastră, atunci nu am făcut nimic.
Nicușor Dan, 70% dintre noi avem încredere în tine. Și pentru că toți ne dorim ca România să se schimbe în timpul președinției lui Nicușor Dan, probabil că putem accepta ca această președinție să înceapă cu o veste mai puțin plăcută, iar veștile plăcute să vină un pic mai târziu.
_____
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România