Ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, a declarat joi că reducerea de buget la Ministerul Investiţiilor este semnificativ peste 10%, el precizând că a existat o reducere de venituri nete şi de salarii de 22,7%.
”În primul rând, ordonanţa nu este în cadrul adoptată, dar noi ne-am făcut analizele. Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că La MIPE a existat o reducere de salariu, de venituri nete şi de salariu şi mai mare, de 22,7%, atunci când a fost adoptată tăierea de sporuri şi de stimulente Prin urmare, pe ansamblu, bugetul Ministerului Investiţiei şi Proiecte Europene va fi semnificativ peste valoarea de 10% care este necesară pentru reducere, comparând bugetul 2025 cu 2026. Asta este ceva ce vom urmări. Reducerea de buget este semnificativ peste 10%”, a afirmat ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, după şedinţa de guvern, despre reducerile cu cheltuielile salariale, din instituţia pe care o conduce.
El a precizat că condiţia pe care o au în ordonanţă este de a reduce bugetul de personal cu peste 10% faţă de anul 2025 şi în bugetul lor este peste 10%.
”Detaliile le vom face publice pentru a arăta modul în care ministerul şi-a îndeplinit deja obligaţiile care derivă din această ordonanţă, dar atrag atenţia că o scădere de 22,7% de venituri este o scădere semnificativă, vorbesc aici fără încercarea de a ascunde cifrele. Este o scădere de venituri semnificativă”, a menţionat Pîslaru.