DSU: Cinci persoane decedate în urma inundaţiilor din judeţul Galaţi

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat sâmbătă că a fost raportat decesul unei alte persoane, a cincea, în localitatea Costache Negri, judeţul Galaţi, în urma inundaţiilor care au afectat această zonă.

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie a fost direcţionat spre judeţul Galaţi, acesta urmând să efectueze atât misiuni de survol, cât şi misiuni de căutare-salvare.

În zona afectată de inundaţii se vor deplasa, sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, averse torenţiale şi importante cantitativ, sâmbătă, între orele 7,00 şi 10,00, s-au înregistrat efecte în şapte localităţi din şase judeţe – Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ şi Vaslui -, unde s-a intervenit pentru salvarea a 95 de persoane (87 în judeţul Galaţi, 8 în judeţul Vaslui) şi pentru evacuarea apei din mai multe gospodării.

IGSU menţionează că au fost luate măsuri privind activarea grupei operative la nivelul a nouă judeţe – Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Galaţi: Premierul Ciolacu ajunge la Slobozia Conachi, în jurul orei 14,00

 

IGSU: Un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcţionat spre judeţul Galaţi

 

Galaţi: Sute de persoane evacuate, locuinţe inundate şi drumuri blocate din cauza viiturilor

 

Premierul Ciolacu se va deplasa în judeţul Galaţi pentru a evalua situaţia cauzată de inundaţii

 

Vaslui: Curţi, grădini şi drumuri inundate din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore

 

Neamţ: Mai mulţi oameni au rămas blocaţi cu maşinile pe un drum acoperit de aluviuni din Valea Ursului

Sursa: www.agerpres.ro

Galaţi: Premierul Ciolacu ajunge la Slobozia Conachi, în jurul orei 14,00

Kelemen Hunor, întrebat dacă a citit cartea lui Ciucă: Nu! Am o listă lungă cu ce trebuie să citesc. Nu cred că Nicolae Ciucă e foarte fericit de această campanie / Ce carte i-a recomandat liderului PNL – VIDEO