Dublă tragedie în India: 23 de morți, în două evenimente / Incendiu la un hotel și prăbușirea unui zid la un templu hindus

”Mai multe persoane au fost salvate din camere şi de pe holul hotelului”, a declarat presei şeful Poliţiei din Calcutta, Manoj Verma.

Incendiul, care a izbucnit marţi seara, a fost controlat şi s-a soldat cu ”cel puţin 15 morţi”, a precizat el.

Incendiile în clădiri sunt frecvente în India, din cauza lipsei echipamentelor de prevenire şi nerespectării generalizate a regulilor de siguranţă.

Potrivit agenţiei de presă Press Trust of India (PTI), care a difuzat imagini de la incendiu, ”mai multe persoane au fost văzute încercând să scape pe ferestre şi pe cornişele înguste ale clădirii”.

Ziarul The Telegraph de Calcutta scrie că cel puţin o persoană a murit după ce a ”sărit de pe terasă încercând să scape” de flăcări.

Cel puţin 8 morţi după prăbuşirea unui zid la intrarea într-un templu din Andhra Pradesh

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva au fost rănite, miercuri, după ce un zid s-a prăbuşit peste ele în timpul unui festival organizat la un templu hindus din statul Andhra Pradesh din sudul Indiei, au anunţat autorităţile, transmite agenţia Xinhua, scrie Agerpres.

Incidentul s-a produs în timpul festivalului anual Chandanotsavam, organizat la templul Varaha Lakshmi Narasimha din regiunea Simhachalam a oraşului Visakhapatnam, la aproximativ 393 de kilometri nord-est de Amaravati, capitala Andhra Pradesh.

Potrivit autorităţilor, zidul cu o lungime de şase metri a căzut după ce ploaia abundentă şi rafalele de vânt ar fi slăbit structura, prăbuşindu-se peste credincioşii care aşteptau la coadă pentru a intra în templu.

Vinay Chan, un înalt funcţionar al administraţiei locale, a declarat că toate resturile au fost îndepărtate.

În urma incidentului, echipele specializate au intervenit în cadrul operaţiunilor de salvare şi pentru transportarea răniţilor la spital.

Autorităţile au dispus deschiderea unei anchete pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs prăbuşirea zidului.

Care este alimentul pentru care străinii vin în România, iar românii îl ignoră: Are un gust rafinat și o textură specială

Isterie generată de pana de curent: oamenii și-au făcut stocuri de radiouri sau de hârtie igienică / UE pregătește un mare plan pentru astfel de momente