Comisia Europeană a pierdut accesul la panoul de control pentru cumpărarea şi urmărirea reclamelor pe X, platforma lui Elon Musk, după ce a amendat compania de social media cu 120 de milioane de euro pentru încălcarea normelor UE privind transparenţa, relatează POLITICO.
„Contul dvs. publicitar a fost închis”, a scris duminică dimineaţă pe platformă Nikita Bier, şeful departamentului pentru produse al X.
Bier a acuzat executivul UE că a încercat să amplifice pe reţelele sociale propria postare despre amenda aplicată X, încercând „să profite de o vulnerabilitate a Ad Composer, pentru a posta un link care induce în eroare utilizatorii, făcându-i să creadă că este un videoclip, şi pentru a-i creşte artificial audienţa”.
Comisia a amendat joi platforma X pentru încălcarea normelor UE prevăzute în Legea cu privire la serviciile digitale (DSA), ce vizează limitarea răspândirii conţinutului ilegal. Încălcările includeau lipsa de transparenţă în jurul bibliotecii publicitare a X şi decizia companiei de a schimba marca sa comercială, bifa albastră, dintr-un mijloc de verificare într-o funcţie „înşelătoare” plătită.
„(Iată) ironia anunţului dvs.”, a scris Bier preluând postarea de pe X în care Comisia Europeană anunţă amenda dată platformei. „După cum probabil ştiţi, X consideră că toată lumea ar trebui să aibă drepturi egale pe platforma noastră. Cu toate acestea, se pare că dvs. consideraţi că regulile nu ar trebui să se aplice contului dvs. Contul dvs. de publicitate a fost închis”, anunţă oficialul X..
Administraţia Trump a criticat DSA şi Legea privind pieţele digitale, care împiedică marile platforme online, precum Google, Amazon şi Meta, să-şi extindă excesiv imperiile online.
Casa Albă a acuzat că regulile aplicate împotriva companiilor americane sunt o discriminare, iar amenda va amplifica probabil tensiunile comerciale transatlantice. Secretarul american al comerţului, Howard Lutnick, a ameninţat deja că va menţine tarifele de 50% la exporturile europene de oţel şi aluminiu, cu excepţia cazului în care UE îşi va relaxa regulile digitale.
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a criticat de asemenea acţiunea Bruxelles-ului, descriind amenda ca o reacţie la „neimplicarea în cenzură” – o noţiune pe care Comisia a respins-o.
„DSA nu are nicio legătură cu cenzura”, a declarat joi reporterilor Henna Virkkunen, responsabilul UE pentru tehnologie. „Această decizie vizează transparenţa X”, a subliniat comisarul.

