După Fitch şi Moody’s, a venit rândul S&P să atragă atenţia asupra ratingului Băncii Mondiale

Săptămâna trecută, Trump a semnat un ordin executiv vizând revizuirea sprijinului oferit de Guvernul american către toate organizaţiile internaţionale la care SUA este membru, pentru a decide dacă SUA ar trebui să se retragă din aceste instituţii sau să încerce să le reformeze.

Potrivit S&P, ratingurile de top „AAA”, de care beneficiază în prezent Banca Mondială şi alte importante bănci de dezvoltare, se bazează pe ipoteza că sprjinul SUA rămâne în vigoare. În consecinţă, dacă autorităţile de la Washington vor decide să-şi „reducă” sprijinul, orice modificare a ratingului care ar rezulta va fi una „negativă”.

Analistul S&P, Alexander Ekbom, a adăugat că, în cele din urmă, totul va depinde de impactul asupra capitalului instituţiei respective şi dacă alţi mari acţionari vor interveni pentru a acoperi golul lăsat de retragerea SUA.

„Dacă SUA vor pleca, ceea ce ar fi o măsură fără precedent, este dificil de făcut previziuni cu privire la modul cum vor fi făcute realocările”, a spus Ekbom.

Anterior, celelalte două mari agenţii de evaluare financiară, Fitch şi Moody’s, au avertizat şi ele că ar putea retrage ratingul de tip „AAA” atribuit Băncii Mondiale şi altor instituţii financiare multilaterale, dacă SUA îşi retrag sprijinul pentru aceste instituţii.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.

Este important ca Banca Mondială să deţină un rating AAA din partea celor trei mai agenţii de evaluare, ceea ce permite debitorilor săi să profite de faptul că instituţia este capabilă să se finanţeze la costuri reduse de pe pieţele de obligaţiuni.

Schimbarea care revoluționează complet piața muncii din România: Salariile vor deveni publice

Rezultatele românilor de la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Bakuriani