Robert Fico a spus că a discutat, sâmbătă dimineaţa, acest subiect cu cancelarul german, Friedrich Merz, şi a descris discuţiile drept “extrem de dificile”, scrie agerpres.ro.
Slovacia a blocat adoptarea celui mai recent pachet de sancţiuni propus de UE împotriva Rusiei, insistând ca, în prealabil, Comisia Europeană să furnizeze garanţii care să contracareze potenţialul impact negativ al unei propuneri separate vizând încetarea importurilor de gaze ruseşti, din 2028.
“Vrem să rezolvăm acest dosar până marţi, pentru că tensiunile sunt în creştere din toate părţile”, a spus Robert Fico la o întâlnire cu jurnaliştii organizată la Bratislava, la care şi-a reiterat opoziţia faţă de ideea eliminării complete a gazelor ruseşti. Premierul slovac a avertizat că o astfel de măsură va majora preţurile la energie şi va afecta competitivitatea Slovaciei.
Miniştrii Afacerilor Externe din ţările membre UE urmează să se reunească marţi şi cu această ocazie ar putea aproba noul pachet de sancţiuni.
Dacă Slovacia nu primeşte garanţiile necesare, Bratislava este pregătită să blocheze în continuare aprobarea sancţiunilor, a spus Fico.
Premierul slovac a lansat un apel către UE să pregătească măsuri destinate să reducă costurile mari ale tranzitului, să acorde sprijin financiar gospodăriilor şi industriei în caz de creştere a preţurilor la energie şi să ofere garanţii legale, în eventualitatea în care Slovacia va fi vizată de o procedură de arbitraj din partea grupului rus Gazprom, din cauza unei posibile încălcări a unui contract cu o valoare de 16 miliarde de euro.
Slovacia are un contract de aprovizionare pe termen lung cu gaze încheiat cu Gazprom, contract care expiră în 2034. Ţara din Europa de Est continuă să primească gaze ruseşti, via conducta TurkStream şi Ungaria. În condiţiile în care tranzitul gazelor naturale ruseşti prin Ucraina este oprit acum, livrările ruseşti reprezintă mai puţin de jumătate din importurile de gaze ale Slovaciei, pe măsură ce ţara cu aproximativ 5,4 milioane de locuitori face eforturi pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu energie.