EAU resping acuzațiile privind livrările de arme chineze către Sudan

„EAU resping ferm ideea că livrează arme unor părţi implicate în conflictul din Sudan. Aceste afirmaţii sunt lipsite de temei şi de dovezi”, a afirmat ministrul adjunct al securităţii şi afacerilor militare, Salem Aljaberi, într-un comunicat postat pe reţeaua X de MAE emiratez.

După apariţia raportului Amnesty, China le-a cerut cetăţenilor săi să părăsească Sudanul „imediat”.

Potrivit Amnesty, „analiza imaginilor cu resturi găsite după atacuri din Khartoum şi Darfur, în vestul Sudanului, a permis identificarea de bombe ghidate chinezeşti GB50A şi obuze AH-4 de 155 mm”.

ONG-ul adaugă că „singura ţară din lume care a importat obuze AH-4 de 155 mm din China a fost Emiratele, în 2019”, făcând referire la date de la Institutul de la Stockholm de cercetări privind pacea internaţională (Sipri).

„Obuzierul citat în raport este fabricat în afara Emiratelor Arabe Unite şi este disponibil pe piaţa internaţională de aproape un deceniu”, a replicat Aljaberi, calificând raportul Amnesty ca fiind „înşelător”.

„A spune că doar o singură ţară a furnizat sau a transferat acest sistem nu este valabil”, a adăugat el.

Atacurile cu drone atribuite de armată paramilitarilor din Forţele de sprijin rapid (RSF) s-au intensificat în ultimele zile în Sudan, marcând un punct de cotitură în conflictul care devastează regiunea din 15 aprilie 2023. Marţi, guvernul sudanez a rupt relaţiile diplomatice cu EAU, acuzându-le că furnizează arme RSF.

Abu Dhabi a respins în mod constant aceste acuzaţii, în pofida unor rapoarte realizate de experţi ai ONU, politicieni americani şi organizaţii internaţionale.

Luni, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a decis să respingă, din lipsă de jurisdicţie, o plângere în care Sudanul acuza Emiratele că alimentează genocidul din Darfur prin furnizarea de arme forţelor paramilitare.

Războiul din Sudan opune din aprilie 2023 armata regulată, condusă de Abdel Fattah al-Burhan, paramilitarilor din Forţele de sprijin rapid ale fostului său adjunct Mohamed Hamdane Daglo. Războiul a făcut zeci de mii de morţi şi 13 milioane de refugiaţi, şi a aruncat unele regiuni în foamete, provocând ”una din ele mai grave catastrofe umanitare” din lume, potrivit ONU.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dezastru la iarbă verde: Jumătate dintre arborii plantați în Oradea, distruși peste weekend

Columbia: Cel puţin cinci oameni au murit în urma unei alunecări de teren produse lângă Medellín