Echipa Kamalei Harris se teme de reacția lui Trump după alegerile din SUA: Suntem convinşi că o va face

„Suntem convinşi că o va face”, a declarat vineri presei un înalt oficial din echipa de campanie democrată, întrebat despre această posibilitate. „Nu ar trebui să ne surprindă pentru că minte tot timpul şi caută să semene îndoieli cu privire la o înfrângere pe care el însuşi o anticipează”, a adăugat sursa citată.

Trump „a mai făcut-o” şi „a dat greş”, a subliniat acest înalt oficial, dând totodată asigurări că echipa de campanie a lui Harris acţionează pentru a se asigura că votul fiecărui american este numărat „indiferent de ceea ce încearcă să facă Trump şi echipa sa”.

Trump însuşi a declarat presei săptămâna aceasta că este încrezător că va putea să se declare câştigător marţi, deşi mai mulţi oficiali locali au avertizat deja că ar putea dura câteva zile până când se va cunoaşte rezultatul final, mai ales dacă va exista o renumărare a voturilor în contextul unui scrutin prezidenţial extrem de disputat.

Sondajele arată o cursă deosebit de strânsă între Trump şi Harris în cele şapte state cheie care vor decide rezultatul: Georgia, Carolina de Nord, Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Arizona şi Nevada.

De luni de zile, echipele de campanie ale lui Harris şi Trump au avocaţi desfăşuraţi în state cheie, astfel încât să poată prezenta căi de atac, dacă este necesar, pe măsură ce are loc numărarea voturilor.

În SUA nu există un sistem centralizat de numărare a voturilor, fiecare stat fiind responsabil de proces. Prin urmare, principalele mass-media americane, care au propriile echipe de analiză a datelor, sunt cele care declară câştigătorul.

În 2020, Trump s-a declarat câştigător în primele ore după ziua alegerilor, cu trei zile înainte ca presa americană să-l declare câştigător pe preşedintele american Joe Biden.

Mircea Geoană, candidat independent la președinția României, îi solicită lui Marcel Ciolacu să-și prezinte scuze față de diaspora română

Ciolacu, întrebat când va veni cu o concluzie despre fermele de boţi care ar fi implicate în campana electorală Nu eu trebuie să vin, ci statul român / Este bine că s-a întâmplat acest lucru ca să închidem suspiciunile / Eu v-am spus că există nişte infor