Echipa naţională: Meci de pregătire cu Moldova în octombrie 2025, prima întâlnire în România între cele două reprezentative

Reprezentativa României va disputa pe 9 octombrie un meci de pregătire contra selecţionatei Republicii Moldova. Partida se va disputa la Bucureşti, stadionul şi ora de start urmând a fi stabilite ulterior.

Acesta va fi primul meci disputat între cele două reprezentative în România care va conta în palmaresul oficial. Ultima partidă disputată între România şi Moldova s-a jucat în noiembrie 2022, la Chişinău, când tricolorii s-au impus cu 5-0.

În preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţegovinei, şi vor încheia preliminariile pe 18 noiembrie, tot pe teren propriu, cu San Marino.

În calendarul echipei naţionale erau, după anunţarea programului, două datele libere, unde România este nevoită să dispute două meciuri amicale: în septembrie şi în octombrie. Adversarul pentru meciul din luna septembrie încă nu a fost confirmat.

Programul tricolorilor în 2025

21 martie

Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Bosnia şi Herţegovina

24 martie

Preliminarii CM 2026: San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

Preliminarii CM 2026: Austria – ROMÂNIA

10 iunie

Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Cipru

5/6 septembrie

Amical: neconfirmat încă

9 septembrie

Preliminarii CM 2026: Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

Amical: ROMÂNIA – Moldova

12 octombrie

Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

Preliminarii CM 2026: Bosnia şi Herţegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

Preliminarii CM 2026: ROMÂNIA – San Marino.

 

Tarom înfiinţează o nouă companie, Tarom Tehnic, care va furniza servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave civile, cu specializare pe modelele Boeing, Airbus şi ATR

România, ţară invitat special la ediţia din 2026 a Târgului Internaţional de Carte de la Cairo