Electro-Alfa International anunţă închiderea anticipată a Ofertei Publice Iniţiale de vânzare de acţiuni nou emise

Electro-Alfa International, companie românească din domeniul echipamentelor electrice de medie şi joasă tensiune, anunţă închiderea anticipată a Ofertei Publice Iniţiale de vânzare a unui număr de până la 65,99 milioane de acţiuni nou emise. Oferta reprezintă aproximativ 35% din numărul total al acţiunilor emise.

”Electro-Alfa International, companie românească cu peste 35 de ani de experienţă şi unul dintre actorii din producţia de echipamente electrice şi soluţii pentru infrastructură energetică, anunţă închiderea anticipată a Ofertei Publice Iniţiale de vânzare a unui număr de până la 65.990.507 acţiuni nou emise. Oferta reprezintă aproximativ 35% din numărul total al acţiunilor emise şi se derulează începând cu 2 februarie 2026 în baza prospectului de ofertă aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin decizia nr. 76/28.01.2026”, anunţă compania.

Oferta publică a fost suprasubscrisă atât pe tranşa investitorilor instituţionali, cât şi pe cea a investitorilor de retail, ceea ce a condus la decizia de închidere anticipată la finalul sedintei de tranzacţionare aferente ofertei publice din sistemul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) în data de 6 februarie 2026.

Fondurile obţinute în urma IPO vor fi utilizate, conform prospectului, în principal pentru: extinderea capacităţilor de producţie, investiţii în tehnologii şi digitalizare, dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii, precum şi susţinerea expansiunii pe pieţele internaţionale.

Acţiunile Electroalfa International urmează să fie listate pe Bursa de Valori Bucureşti – piaţa principală – sub simbolul bursier EAI, în data estimată de 3 martie.

Decizia a fost luată împreună cu intermediarii implicaţi în ofertă, SSIF Swiss Capital S.A. şi UniCredit Bank SA La data acestui comunicat, tranşa de retail este suprasubscrisă la aproximativ 5.800%, cifră estimată înainte de închiderea BVB.

“Interesul crescut faţă de oferta noastră confirmă încrederea pieţei de capital în modelul nostru de business şi în strategia de dezvoltare a Electro-Alfa Internaţional. Suntem recunoscători investitorilor pentru interesul acordat şi privim listarea ca pe un pas important în consolidarea poziţiei noastre pe piaţa regională. Este o bornă de succes în evoluţia companiei noastre şi un moment unic şi de referinţă pentru piaţa de capital din România, Electro-Alfa International fiind prima companie care închide anticipat oferta, în istoria recentă a Bursei de Valori Bucureşti”, spune George Ciubotaru, vicepreşedinte Consiliul de Administraţie.

Ca urmare a închiderii anticipate, în baza prospectului aprobat de ASF şi publicat pe website- ul companiei în secţiunea dedicată investitorilor, calendarul operaţiunilor ulterioare este următorul: data la care se va anunţa alocarea Acţiunilor Ofertei şi factorul de alocare pro rata (în legătură cu Tranşa Investitorilor de Retail) şi numărul final al acţiunilor oferite: 9 februarie 2026; data tranzacţiei: 10 februarie 2026; data decontării: 12 februarie 2026.

Real Madrid: Atacantul brazilian Rodrygo s-a accidentat şi nu va juca în meciul cu Valencia

O femeie de 26 de ani şi un bărbat de 41 de ani, reţinuţi în cazul bătrânului jefuit pe o stradă din Cernavodă / Cei 13.000 de lei furaţi, recuperaţi integral