Elena Lasconi distruge USR după ce i-a retras sprijinul: Nicușor Dan e un laș, Moșteanu și Drulă fac jocurile sistemului

Elena Lasconi îi critică dur pe cei din USR care au „debarcat-o”, afirmând că aceștia „nu reprezintă vocea românilor” și calificându-i drept „looseri”.

„E păcat că printre ei s-a aflat și Dominic Fritz, pe care îl respect. Este un om care a arătat că e un câștigător, dar în rest am văzut foarte mulți looseri. Colegi de-ai mei care au candidat la primării și au pierdut și care, într-un fel, îmi datorează locul pe care-l ocupă acum în Parlament. Nu aștept recunoștință și pentru loialitate eu mi-am luat un câine”, a spus Lasconi.

„Nu cred că Nicușor Dan e atras cu promisiuni. Pe mine nu mă atrage. Aș vrea să adresez această întrebare: Cine a dat darul și cât a fost și nu mă refer la bai, ci la promisiunile astea deșarte. Eu știu să lupt și să construiesc câtă vreme USR e la guvernare. Puteam dacă ajungeam președinte să las un semn să construim cu peneliștii de dreapta un pol serios și puternic și să reformăm această țară. Eu nu am discutat cu Nicușor Dan și nu are tupeul să facă asta. El nu răspunde la telefon, îi lasă pe cei din jurul lui să facă asta. Eu nu cred în canidatura lui. NU știu de ce are nevoie de un partid în spatele lui dacă e independent”, a spus Lasconi.

Lasconi spune că cei care au săpat-o au primit promisiuni de funcții

„Îl suspectez pe pierzătorul Ionuț Moșteanu. A pierdut Primăria Pitești și poate există primisiuni de la Nicușor Dan pentru primăria Capitalei sau poate pe Drulă. Asta dă dovadă de lipsă de respect față de voturile oamenilor. Oamenii nu sunt niște saci de cartofi să transferi voturile. Trebuia să mai facem sondaje până în ultima săptămână. Fac apel la colegii mei să nu facă jocul lor fiindcă fac jocurile sistemului. Și simțim cu toții efectele, pensionari, tineri. (….)

Nu mai puteți atașa această etichetă USR. Această gașcă nu reprezintă USR. USR e format din oameni de bună credință cu care am vorbit… Am încercat să vorbesc cu cât mai mulți și eu am încredere în ei. (…) Am câteva sute de mesaje pe telefon în care mi se spune: „Nu renunța, hai să ne facem partid” – de ce, să și-l facă ei – „Cum putem ajuta?”, „Cum să donăm?”. Cred că a fost o mișcare greșită și politic, și strategic. Nu e o mișcare bună pentru România. Eu o să lupt să mi se facă dreptate, așa cum o să lupt pentru fiecare om. După ce se termină nebunia asta, probabil o să îmi caut dreptatea în justiție.

Eu m-am născut pregătită pentru orice. Mă aștept la presiuni și mai mari din partea sistemului. Mă aștept să văd dosare. Sper să nu mă calce nimeni cu mașina, dar mă aștept la orice formă de presiune.

Întrebată cum va face campanie fără bani, Lasconi a făcut apel la presă

„Sunt în viață, sunt sănătoasă, fac apel să mă chemați la televiziuni, o să merg să vorbesc cu oamenii. Nu am cum să fac campanie cu zero lei, Georgescu nu a făcut campanie cu zero lei, aș aprecia fiecare distribuire pe care o fac românii pentru mine”, a spus Elena Lasconi.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Elena Lasconi bate cu pumnul în masa USR: ‘Nu iau în calcul să demisionez / După asta, o să îmi caut dreptatea în justiție’

Piatra-Neamţ organizează în premieră Târgul de Florii: produse pascale, flori şi concerte de pricesne