Elena Lasconi, candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, răspunde vicepreşedintelui USR Allen Coliban care a susţinut retragerea sa din cursa prezidenţială. ”Mie nu-mi plac fricoşii. (…) În loc să ne suflecăm mânecile şi să mergem să vorbim cu oamenii, să mergem în stradă şi să facem campanie, noi ce facem? Plângem ca nişte fetiţe pe la televizor, aoleu, să te retragi! (…) A fost foarte urât să facă lucrul acesta”, afirmă Lasconi, amintind că datorită muncii USR şi muncii sale Allen Coliban, care a pierdut alegerile locale pentru Primăria Braşov, are acum un mandat de parlamentar.
Întrebată, joi seară, câţi dintre colegii săi din USR nu sunt de acord cu candidatura sa pentru funcţia supremă în stat şi îi cer să se retragă din cursa electorală, Elena Lasconi a răspuns: ”Nu ştiu, că eu nu m-am apucat să-i număr”.
”Am auzit tot felul de voci, îi văd agitaţi. Le e frică. Mie nu-mi plac fricoşii. Că dacă o să obţinem un rezultat mai slab, că ce o să zică lumea despre USR şamd. Păi în loc să ne setăm un plan să câştigăm prezidenţialele – avem un reprezentant din partea USR-ului, da? – în loc să ne setăm pentru asta, să ne suflecăm mânecile şi să mergem să vorbim cu oamenii, să mergem în stradă şi să facem campanie, noi ce facem? Plângem ca nişte fetiţe pe la televizor, aoleu, să te retragi! Mi se pare şi antidemocratic, sincer, plus că este ca şi cum aş alerga, aş fi într-o competiţie, aş alerga, aş alerga, mă apropii de primul loc şi vine un coleg, unul de-al tău, unul din familia ta şi-ţi trage un glonţ în genunchi, că crede el, că l-a văzut pe altul că se antrenează pe margine, crede el că ăla are şanse mai mari. A fost foarte urât să facă lucrul acesta, mai ales că eu, prin munca mea şi prin munca tuturor colegilor mei din ţară, anul trecut am avut alegeri parlamentare şi într-un fel datorează muncii partidului şi muncii mele acel loc în Parlament, să nu uităm asta, pentru că ştiţi foarte bine că nu a câştigat alegerile la Primărie în al doilea mandat”, a declarat Elena Lasconi, la TVR Info.
Ea a spus că nu vrea să se ”lupte” cu colegii care nu o susţin, ”pentru că nu este constructiv”.
Elena Lasconi a răspuns şi celor care susţin că ar trebui să se retragă din cursa prezidenţială pentru că nu are un scor mare în sondajele de opinie. În acest context, preşedintele USR a arătat că sondajele recente nu mai sunt relevante, pentru că acestea l-au luat în calcul şi pe Călin Georgescu, iar voturile care s-ar fi dus către candidatul independent nu se vor duce, automat, către un alt candidat ”izolaţionist”.
Ea a susţinut că, dacă s-ar retrage, ”nici 20%” din voturile sale nu ar fi redirecţionate către Nicuşor Dan, arătând că pe ea au votat-o oameni care nu votează USR şi care nu s-ar îndrepta către primarul Capitalei.
Vicepreşedintele USR Allen Coliban a sugerat că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România. El a afirmat că mesajele primite din partea susţinătorilor ”sunt în ideea retragerii candidaturii ei”. Subliniind că Lasconi merită respectul pentru curajul de a-şi fi asumat conducerea partidului şi candidatura la Preşedinţia României, într-un moment de criză, în care USR căzuse la 8%, precum şi pentru faptul că a reuşit să mobilizeze partidul pentru scorul istoric de la prezidenţiale, Coliban a invocat prăbuşirea spectaculoasă a ei în sondaje şi în preferinţele electoratului. De asemenea, el a acuzat că tot ce s-a întâmplat ca poziţionări politice în ultimele săptămâni au fost decizii luate individual, fără consultări în Biroul Naţional: ideea retragerii în favoarea unei candidaturi iluzorii a lui Ilie Bolojan, atacurile la Nicuşor Dan, mesajul de duminică, de după decizia BEC. ””Cea mai bună decizie pentru România” este, acum, exclusiv la dispoziţia Elenei Lasconi”, a afirmat Allen Coliban cu doar câteva ore înainte ca Elena Lasconi să-şi înregistreze candidatura la Biroul Electoral Central.