Elena Lasconi: Nu credeţi că ar trebui să facem în fiecare zi Ziua Unirii? Suntem mai dezbinaţi ca niciodată, ne-am împărţit în tabere, ne certăm între noi pentru ceea ce fac alţii, nu ne mai ascultăm

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, în mesajul transmis de Ziua Unirii Principatelor Române, că românii sunt mai dezbinaţi ca niciodată. ”Ne-am împărţit în tabere, ne certăm între noi pentru ceea ce fac alţii, nu ne mai ascultăm. Să nu uităm ce putem face împreună”, a arătat Lasconi.

”Dragii mei, 24 Ianuarie este o zi importantă pentru noi toţi: Ziua Unirii Principatelor Române. Dar nu credeţi că ar trebui să facem din fiecare zi Ziua Unirii? Suntem mai dezbinaţi ca niciodată. Ne-am împărţit în tabere, ne certăm între noi pentru ceea ce fac alţii, nu ne mai ascultăm. Să nu uităm ce putem face împreună”, a declarat Elena Lasconi.

 
Ea a precizat că Unirea Principatelor Române a fost posibilă pentru că înaintaşii au înţeles cât de puternici sunt împreună, nu dezbinaţi. 
 

”Acum 166 de ani Unirea Principatelor a fost posibilă pentru că înaintaşii noştri au înţeles cât de puternici suntem împreună, nu dezbinaţi. Să nu uităm această lecţie din istoria noastră şi poate şi în 2025 ar trebui să mai folosim ocaua lui Cuza, să-i prindem cu ocaua mică pe toţi cei care nu ne arată respect, pe toţi cei care calcă dreptatea în picioare. Doar aşa vom merge înainte. Să fim uniţi să fim puternici împreună. Asta este ceea ce vă doresc în ziua noastră de sărbătoare”, a afirmat Elena Lasconi.

Politicienii ieşeni de la PSD şi PNL, huiduiţi când au ajuns în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a participa la manifestările oficiale de Ziua Unirii. S-au auzit fluierături şi în timpul slujbei religioase VIDEO

Emil Hurezeanu, de Ziua Unirii Principatelor Române: Atunci, ca şi acum, într-un context global dificil, acţiunea diplomaţiei române a fost esenţial ancorată în promovarea intereselor naţionale. Ce spune ministrul de Externe despre înaintaşi