Completul de la Tribunalul Prahova care trebuie să soluţioneze dosarul în care fostul ministru al Turismului Elena Udrea a depus contestaţie la executare, solicitând ca acele aproximativ 150 de zile pe care le-a petrecut în detenţie în Costa Rica şi Bulgaria să fie considerate pedeapsă executată, este aşteptat să se pronunţe, marţi, în această speţă, conform News.ro.
Primul termen de judecată în acest dosar a fost în 8 aprilie, însă atunci instanţa a decis să solicite documente de la Ministerul Justiţiei şi de la Tribunalul Bucureşti.
Fostul ministru vrea scăderea din pedeapsa de 6 ani a celor aproximativ 150 de zile de detenţie executate în Costa Rica şi în Bulgaria.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în 7 aprilie 2022, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia.
Ea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie 2022, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie 2022.
Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare în urma condamnării din dosarul Gala Bute, care a fost respinsă de ÎCCJ pe data de 1 noiembrie 2022. Hotărârea nu era definitivă şi a fost contestată de fostul ministru al Turismului, contestaţia fiind respinsă definitiv în martie 2023.
O cerere de revizuire a pedepsei a fost respinsă defintiv de ICCJ, în decembrie 2024.