Terenul deținut de fostul ministru se află în apropierea celui de peste 300 de hectare din comuna Nana deținut de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu.
Proprietatea Elenei Udrea este împărțită în 19 parcele, situate în trei comune, Sohatu, Sărulești și Gurbănești, potrivit profit.ro. Aceasta recunoștea că afacerile în agricultură nu prea au mers bine.
„Foarte prost (n.r. – au mers afacerile). Nu știu, eu le-am dat în arendă pentru că sunt risipite – câte un hectar, câte două prin tot județul – și le-am dat în arendă, nu știu ce fac cei care le-au arendat. Păi, era de succes dacă aș fi continuat să achiziționez teren, să am mai mult, așa – pe patruzeci de hectare împrăștiate într-un județ întreg – complicat”, spunea în trecut Udrea.
Elena Udrea a mai pierdut bunuri scoase la licitație. În 2024, ANAF a scos la vânzare 25% din EuroHotels Grivița. De asemenea, au mai fost scoase la vânzare mai multe terenuri din zona Străulești a Sectorului 1 și două mașini.
Elena Udrea execută o pedeapsă de șase ani la penitenciarul pentru femei de la Târgșorul Nou, în județul Prahova, după ce a fost condamnată definitiv pentru luare de mită și abuz în serviciu în Dosarul „Gala Bute”. Comisia de liberare condiţionată a emis aviz pozitiv în ceea ce priveşte liberarea înainte de termen a fostului ministru.
Direcţia Naţională Anticorupţie a înaintat contestaţie la soluţia pronunţată de Judecătoria Ploieşti prin care magistraţii acestei instanţe au admis cererea de liberare condiţionată depusă de fostul ministru al Turismului.
Contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Ploieşti liberare condiţionată a Elenei Udrea a fost înaintată miercuri, 2 iulie.