Magistraţii Judecătoriei Ploieşti, care joi au luat în discuţie cererea de liberare condiţionată a Elenei Udrea, au stabilit data de 1 iulie ca termen în care se vor pronunţa asupra solicitării fostului ministru.
Procurorul DNA Lucian Onea a contestat decizia Comisiei din penitenciar și a susținut că nu vede că Udrea s-a reabilitat în perioada petrecută în închisoare.
“Să-mi arate mie domnul Onea unde scrie în lege că sustragerea de la executarea pedepsei este o condiție. Să-mi arate și eu dau roba jos și plec acasă.”, a spus avocatul fostului ministru la Antena 3 CNN.
Elena Udrea execută, la Penitenciarul pentru femei de la Târgşorul Nou, din judeţul Prahova, pedeapsa de şase ani pe care a primit-o în dosarul de corupţie în care a fost judecată, dosar cunoscut publicului sub denumirea Dosarul Gala Bute.
Anterior, comisia a emis aviz pozitiv în ceea ce priveşte liberarea înainte de termen a Elenei Udrea.
În ultimele luni, fostul ministru a obţinut în instanţă deducerea mai multor luni din pedeapsa pe care o are de executat, după ce a deschis procese prin care solicitat să îi fie deduse din perioada pe care o are de executat zile petrecute în arest în închisori din Costa Rica şi Bulgaria, dar şi zile petrecute în arest la domiciliu într-un alt dosar decât cel în care a fost condamnată.