Elias Charalambous, înaintea meciului din preliminariile UEFA Champions League: ‘Ăsta este obiectivul acestui club’

#image_title

Bîrligea s-a accidentat înaintea Supercupei cu CFR Cluj, în timp ce fotbalistul care a ajuns la campioană în această vară, în primele minute ale meciului.

”Toată lumea vrea să câștige trofee. Eu vreau să le câștig pe toate, ăsta este obiectivul acestui club imens. Sper să avem zile la fel de bune și în viitor. Începem mâine (n.r. miercuri), trebuie să o luăm pas cu pas, să nu ne grăbim.

Am spus-o mereu, trebuie să înțelegem cine suntem. Cunoaștem echipa, are mare istorie, a câștigat Champions League, a fost de multe ori în grupe. Acum, lucrurile sunt diferite, dar, cu multă muncă, nimic nu e imposibil.

Asta este situația acum. Eu nu caut scuze niciodată. Evident că voiam ca tot lotul să fie la dispoziție, dar asta este situația, trebuie să ne adaptăm și să găsim soluții. Nimic nu e ușor în fotbal. Am analizat adversarul, vrea să joace fotbal, sigur nu va fi un meci ușor, veți vedea mâine (n.r. miercuri). Cred că jucătorii noștri și-au arătat calitatea și sper să o facă și mâine (n.r. miercuri). Am spus-o de multe ori că avem jucători în față care se descurcă pe mai multe poziții.

Avem un lot care ne permite să rotim în față, o facem chiar și în timpul meciurilor. Vom încerca să găsim soluția cea mai bună. Nu contează că jucăm în Ghencea. Avem nevoie de fanii noștri. Trebuie să jucăm la fel pe orice gazon”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.

FCSB va juca în turul doi preliminar din UEFA Champions League cu învingătoarea din ”dubla” Shkendija – The New Saints, dacă trece de Inter Club d’Escaldes.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ucraina impune sancțiuni entităților cripto rusești

Quartararo critică Yamaha: Am nevoie acum de un proiect câștigător