Elisabeta Lipă renunţă la şefia ANS: Sportul românesc a rămas, şi în 2024, o ancoră de speranţă, într-o perioadă frământată / Cine va conduce sportul românesc

Elisabeta Lipă a transmis, marţi, un mesaj de final de an, dar şi de final de mandat în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Sport, în care arată că sportul românesc a rămas o ancoră de speranţă şi în 2024,

„La final de an, dar şi de mandat în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Sport, le mulţumesc şi le sunt recunoscătoare pentru efort tuturor sportivilor, antrenorilor, medicilor, personalului tehnic, sponsorilor şi partenerilor care au adus României glorie în competiţiile europene şi internaţionale. Să privim cu respect performanţa sportivilor noştri, mai ales pentru medaliile câştigate la Jocurile Olimpice de la Paris. Noul An să ne aducă tuturor cât mai multe bucurii şi victorii româneşti”, a scris Lipă pe Facebook.
 
În vârstă de 60 de ani, Lipă a fost eliberată, la cerere, din funcţia de preşedinte al ANS. Ea va fi deputat de Botoşani din partea PSD.

Începând cu data de 31 decembrie 2024, Thomas-Răzvan Moldovan, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuţiile de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii, anunţă ANS.

 

Vaslui: Accident pe DN 24, fiind implicate două maşini / Unul dintre vehicule a luat foc

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Rus-Savitar de o companie chineză