Elon Musk a concediat angajații agenției pentru IMM-uri, s-a răzgândit, i-a chemat la muncă și apoi i-a dat afară iar

Jurnaliştii au consultat şi mailurile primite de angajaţi. Aceştia au primit notificări de reziliere, cu un preaviz de două săptămâni. La scurt timp, au primit alte mailuri care anulau notificările, pe motiv că fuseseră trimise din greşeală.

A doua zi, însă, au fost daţi afară din nou, chiar în timp ce se aflau într-o şedinţă. Acela a fost momentul în care li s-a tăiat şi accesul la mailurile de serviciu.

Documentele de reziliere aveau, însă, un număr de contact pentru contestaţii. Numai că, în clipa în care oamenii au sunat la respectivul număr, erau redirectionati catre mesageria vocală a unei companii de leasing de apartamente de lux.

Un grup de 103 foști și actuali angajați federali l-au dat în judecată pe Elon Musk, dar și DOGE, pentru acces ilegal la datele personale ale angajaților federali, scrie TechCrunch.

Reclamanții cer Oficiului pentru Managementul Personalului (OPM) să restricționeze accesul agenției DOGE (Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală) la bazele de date.

Potrivit plângerii, OPM a acordat acces administrativ agenților DOGE, mulți dintre aceștia sub 25 de ani și foști angajați ai companiilor lui Musk, fără verificările stricte necesare pentru securitatea națională.

Procesul susține că această practică încalcă Legea privind confidențialitatea, care interzice utilizarea neautorizată a datelor personale. În document este menționat Edward Coristine, un angajat DOGE de 19 ani, concediat anterior dintr-o firmă de securitate cibernetică pentru scurgeri de date.

Reclamanții spun că accesul DOGE la aceste informații poate avea consecințe profesionale grave, mai ales în condițiile în care Musk și președintele Trump au amenințat cu concedierea angajaților considerați neloiali. Expunerea datelor financiare ale acestora ar putea, de asemenea, să îi facă vulnerabili în fața hackerilor.

Procesul urmărește, cel puțin într-o primă instanță, obținerea unei interdicții judiciare privind accesul la date, fiind considerat primul pas spre un posibil proces colectiv.

Rusia sugerează că dronele căzute în România ar fi fost ucrainene: ‘Nu există dovezi convingătoare că sunt rusești’

Autorităţile evocă o ”orientare islamistă” şi o ”motivaţie religioasă” a suspectului din atacul cu maşina de la Munchen, soldat cu 36 de răniţi. El a strigat ”Allah akbar!” şi s-a rugat după ce a fost arestat. Era culturist şi paznic