Elon Musk a enumerat cele trei ingrediente esenţiale pentru un viitor pozitiv al inteligenţei artificiale

Elon Musk a reluat avertismentele privind riscurile inteligenţei artificiale şi a prezentat trei principii pe care le consideră vitale pentru ca tehnologia să evolueze într-o direcţie benefică. Miliardarul, CEO al Tesla, SpaceX, xAI, X şi The Boring Company, a vorbit în cadrul unui podcast găzduit de omul de afaceri indian Nikhil Kamath, citat de CNBC.

”Nu avem garanţia unui viitor pozitiv cu AI. Când creezi o tehnologie puternică, ea poate deveni şi potenţial distructivă”, a spus Musk.

Fondatorul xAI, care a lansat chatbotul Grok în 2023, a criticat în repetate rânduri ritmul accelerat al dezvoltării AI şi a descris inteligenţa artificială drept unul dintre ”cele mai mari riscuri pentru civilizaţie”.

În discuţia cu Kamath, Musk a subliniat că AI trebuie să urmărească adevărul şi să evite preluarea de informaţii eronate din mediul online.

”Poţi face o AI să înnebunească dacă o forţezi să creadă lucruri neadevărate, pentru că va ajunge la concluzii greşite”, a avertizat el, referindu-se la fenomenul de ”halucinaţii”, răspunsuri incorecte sau fabricate.

Musk a rezumat cele trei principii esenţiale pentru AI astfel: ”Adevăr, frumuseţe şi curiozitate.”
Potrivit lui, fără aceste repere, tehnologia poate deveni nesigură, iar modelele riscă ”să absoarbă minciuni incompatibile cu realitatea”.

El a adăugat că aprecierea frumuseţii este importantă deoarece ajută AI să recunoască armonia şi coerenţa, iar curiozitatea este esenţială pentru a explora natura realităţii în loc să fie tentată să ”extermine umanitatea”.

Avertismentele lui Musk vin într-un context în care şi alţi pionieri ai domeniului şi-au exprimat îngrijorările. Geoffrey Hinton, fost vicepreşedinte Google şi supranumit ”naşul inteligenţei artificiale”, a estimat recent că există „o probabilitate de 10%–20%” ca AI să devină o ameninţare existenţială. Pe termen scurt, Hinton a enumerat riscuri precum halucinaţiile şi automatizarea masivă a locurilor de muncă entry-level.

Dezbaterea privind controlul şi direcţionarea AI se intensifică pe măsură ce companiile tehnologice lansează modele tot mai puternice, iar liderii din industrie încearcă să traseze un cadru de siguranţă într-o perioadă de inovaţie accelerată.

 

Macron vizitează China cu Ucraina pe agenda discuţiilor

Amazon va folosi tehnologie Nvidia în cipurile sale AI şi lansează servere noi pentru antrenarea modelelor