Elveţianul Marco Odermatt a început sezonul de Cupă Mondială la schi alpin în forţă, câştigând duminică proba de slalom uriaş la Sölden, în Austria.
În ciuda condiţiilor meteorologice dificile care au provocat o întârziere a celei de-a doua manşe, Odermatt şi-a păstrat calmul şi a reuşit să-şi consolideze avantajul de 0,01 secunde obţinut în prima manşă faţă de austriacul Marco Schwarz.
Odermatt, care a câştigat medalia de aur la slalomul uriaş la Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing, a trecut în cele din urmă linia de sosire, asigurându-şi victoria cu 0,24 secunde avans faţă de Schwarz şi reuşind a 46-a victorie în Cupa Mondială.
„Este un început perfect”, a declarat Odermatt. „Întotdeauna dai totul în timpul verii, dar tot nu ştii cu adevărat unde te afli înainte de prima cursă. Aşadar, este foarte bine să intri în sezon cu încredere. M-am concentrat din nou pe GS (slalomul uriaş) în acest sezon de pregătire… Voi duce acest sentiment pozitiv în următoarea competiţie.”
Schwarz a terminat pe locul al doilea, iar norvegianul Atle Lie McGrath a completat podiumul duminică.


