Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a postat, vineri seară, un videoclip în care apare în timp ce curăţă de zăpadă, cu o lopată, trotuarul din faţa clădirii instituţiei, îndemnându-i pe localnici să facă acelaşi lucru în faţa caselor lor. ”Vă invităm să o faceţi în faţa caselor dumneavoastră… sănătate, mişcare, nu ne accidentăm dacă îngheaţă şi avem un oraş curat”, a afirmat Boc.
”Haideţi să ne curăţăm trotuarele! Dragi clujeni, iarna aduce frumuseţe, dar şi responsabilitate. Aşa cum ne bucurăm de fulgi, trebuie să avem grijă şi de siguranţa celor din jur. Haideţi să ne curăţăm trotuarele, fiecare în faţa casei sau blocului nostru! E un gest mic, dar cu un impact mare: pentru vârstnici, pentru copii, pentru vecinii noştri”, a arătat Emil Boc, vineri seară, într-o postare pe Facebook.
El le-a mulţumit clujenilor pentru spiritul civic de care dau dovadă.
”«Iarna-i grea, omătul mare, semne bune anul are. La anul şi La mulţi ani!» Dragi clujeni, noi curăţim trotuarul din faţa Casei clujenilor, pe dumneavoastrăs vă invităm să o faceţi în faţa caselor dumneavoastră… sănătate, mişcare, nu ne accidentăm dacă îngheaţă şi avem un oraş curat. Doamne ajută şi spor la treabă şi dumneavoastră”, a afirmat Boc, în videoclip, după care a continuat să cureţe cu lopata zăpada de pe trotuarul din faţa Primăriei.
La Cluj-Napoca, vineri seară ninge abundent.


