„Emily in Paris” – Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes „Emily in Paris” vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter.

Majoritatea distribuţiei serialului se va întoarce, de la Lily Collins (Emily) la Ashley Park (Mindy Chen) şi Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau). Mai surprinzătoare este întoarcerea lui Lucas Bravo (Gabriel).

Actorul francez, care a devenit un star internaţional datorită rolului său, mărturisea anul trecut că s-a săturat de personaj şi de tratamentul său în serial. „Personajul meu se transformă în guacamole”, a declarat el pentru site-ul IndieWire.

„Mă face să-mi pun la îndoială dorinţa de a face parte din sezonul 5 (…) deoarece contractul meu s-a încheiat la sfârşitul celui de-al patrulea. Chiar vreau să văd dacă Gabriel redevine el însuşi, amuzant, obraznic, jucăuş”, a spus el.
„Pentru că a petrece trei sezoane interpretând un personaj melancolic, trist, deprimat şi pierdut nu mă mai atrage”, a adăugat el, explicând că a încercat să aducă „nuanţe” înainte de a fi limitat de „lipsa de libertate” pe platou.

Camille Razat, care o interpretează pe Camille, nu va reveni însă în următorul sezon, potrivit distribuţiei noilor episoade. La sfârşitul sezonului 4, personajul ei a părăsit Parisul după ce a simulat o sarcină.

Anul trecut, destinaţia noului sezon a fost o problemă politică. Emmanuel Macron a insistat într-un interviu cu Variety că filmarea „Emily in Paris” la Roma nu avea „niciun sens”. „Vom lupta din greu. Şi le vom cere să rămână în Paris”, a afirmat şeful statului.

Creat de Darren Star („Sex & the City”) şi lansat pe Netflix în 2020, „Emily in Paris” urmăreşte peregrinările amoroase şi profesionale ale lui Emily Cooper, o tânără americancă expatriată în capitala Franţei. Programul a devenit rapid unul dintre cele mai populare de pe platformă.

SUA ameninţă că vor renunţa să mai negocieze pacea în Ucraina. Declaraţia lui Marco Rubio îi lasă pe mulţi perplecşi. De ce s-ar răzgândi peste noapte Trump şi ce ar putea urma?

Iubita lui Rareș, decedat în urma unei supradoze, face dezvăluri cutremurătoare: încă o fată din cercul lor a murit a doua zi după ce a luat pastile