Emmanuel Macron: Franţa nu va participa niciodată la operaţiuni de deblocare a Strâmtorii Ormuz, dar ar putea escorta nave când situaţia va deveni „mai calmă”

Emmanuel Macron a subliniat marţi că este exclus ca Franţa să se angajeze în operaţiuni de securizare a strâmtorii Ormuz „în contextul actual” al bombardamentelor, dar a spus că, odată ce situaţia se va calma, ar putea participa la „escortarea” navelor în acest pasaj strategic pentru economia mondială, relatează AFP.

„Nu suntem parte la conflict şi, prin urmare, Franţa nu va participa niciodată la operaţiuni de deschidere sau eliberare a strâmtorii Ormuz în contextul actual”, a declarat preşedintele francez, respingând categoric propunerea lui Donald Trump, la începutul unui consiliu de apărare convocat la Palatul Élysée.

„Pe de altă parte, suntem convinşi că, odată ce situaţia se va calma (…), adică odată ce bombardamentele vor înceta, suntem pregătiţi, alături de alte ţări, să ne asumăm responsabilitatea unui sistem de escortă”, cu ajutorul navelor militare, a adăugat el, subliniind că acest lucru va presupune discuţii, inclusiv cu Iranul.

„Această acţiune va presupune discuţii, o «deconflictualizare» (proceduri de comunicare şi schimb de informaţii pentru a evita incidentele, n.r.) cu Iranul, deoarece, în niciun caz, aceasta nu poate fi o operaţiune de forţă”, a insistat şeful statului francez, care a menţionat deja o astfel de iniţiativă pe 9 martie, în Cipru.

Această misiune, care va trebui „construită în zilele şi săptămânile următoare”, „trebuie, aşadar, să fie complet distinctă de operaţiunile de război care sunt în curs şi de bombardamentele în desfăşurare”, a punctat Macron.

Au avut deja loc discuţii în acest sens cu „India şi mai mulţi alţi parteneri europeni sau din regiune”, a dezvăluit preşedintele francez, declarându-se, de asemenea, împotriva ideii de a extinde operaţiunea europeană Aspides, desfăşurată în Marea Roşie, la strâmtoarea Ormuz. „Acest cadru nu trebuie extins la alte operaţiuni”, a spus el.

Şefii diplomaţiei din UE, reuniţi luni la Bruxelles, au respins deja ideea de a trimite în strâmtoarea Ormuz misiunea europeană Aspides de protecţie a traficului maritim din Marea Roşie. Această misiune navală a UE este compusă din trei nave militare. Pentru a o interveni în strâmtoarea Ormuz, ar fi necesar să se modifice mandatul acestei operaţiuni, concepută iniţial pentru a proteja navele comerciale de atacurile rebelilor houthi, aliaţi ai Iranului, în Marea Roşie.

CITEȘTE ȘI UE „nu are intenţia” să extindă misiunea navală din Orientul Mijlociu către Strâmtoarea Ormuz, anunţă Kaja Kallas

Preşedintele american a insistat luni ca aliaţii Statelor Unite, în special marile puteri europene, să-şi depăşească reticenţa evidentă de a participa la asigurarea securităţii strâmtorii Ormuz, blocată de Iran. La fel ca Parisul, şi Londra şi Berlinul s-au arătat mai mult decât rezervate.

CITEȘTE ȘI Trump spune că a cerut unui număr de şapte ţări să facă parte din coaliţia care să securizeze Strâmtoarea Ormuz. Apelurile sale nu au dus la niciun angajament concret

viewscnt–>

Ministrul Apărării, Radu Miruţă: Azi noapte au venit 21 de drone înspre România, nu au intrat în România. Se întâmplă, uneori, să mai intre pentru o porţiune foarte îngustă / Nu tot timpul putem să prindem pe radare aceste situaţii

Ministrul Educaţiei: Nu există riscul ca Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul să nu se ţină: Încercăm să găsim soluţii pentru rezolvarea anumitor situaţii şi să avem o speranţă pentru viitor / Avem un buget total mai mare cu 4% pe zona de educaţie