Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a lăudat luni „curajul” lui Joe Biden într-o scrisoare adresată preşedintelui american după retragerea candidaturii sale la Casa Albă, a informat Palatul Elysée.
„Apreciez curajul, spiritul de responsabilitate şi simţul datoriei care v-au condus la această decizie”, a scris preşedintele francez, potrivit unor extrase din scrisoare.
„Într-un moment în care tocmai am sărbătorit împreună cea de-a 80-a aniversare a debarcării din Ziua Z, îmi exprim dorinţa ca acest spirit de parteneriat între cele două maluri ale Atlanticului să continue să anime relaţiile istorice dintre cele două ţări ale noastre”, a transmis Macron.
Duminică, Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a anunţat că pune capăt campaniei sale de realegere, deoarece un număr tot mai mare de membri ai Partidului Democrat nu mai credeau în capacitatea sa de a-l învinge pe republicanul Donald Trump, şi i-a acordat sprijinul vicepreşedintelui său, Kamala Harris, pentru a-l înlocui în cursa prezidenţială din 5 noiembrie.
În mesajul său, Emmanuel Macron nu face nicio referire directă la victoria vreuneia dintre părţi. Deşi speră să păstreze „relaţiile istorice” ale Franţei, el nu menţionează posibilitatea unei victorii a lui Donald Trump.