Emmanuel Macron întreprinde luni şi marţi o vizită în Norvegia, înainte de summitul NATO

Pentru această primă vizită a unui şef de stat francez în ţara nordică după 1984, cele două state „vor ridica relaţia lor la rangul de parteneriat strategic, cu semnarea unui acord menit să structureze şi să consolideze cooperările deja substanţiale în materie de securitate şi de apărare, de competitivitate, de inovaţie şi de tehnologii avansate, de tranziţie energetică şi ecologică”, a subliniat preşedinţia franceză.

„Vizita va sublinia angajamentul continuu al Franţei în regiunea nordică şi arctică, în special în materie de securitate”, a adăugat preşedinţia, după o etapă de câteva ore în Groenlanda, teritoriu autonom danez, unde Emmanuel Macron a exprimat duminică „solidaritatea europeană” în faţa ambiţiilor SUA conduse de Donald Trump.

Nu în ultimul rând, deplasarea în Norvegia, ţară membră a NATO, dar şi a Uniunii Europene, va constitui „ocazia de a reafirma poziţia europeană în faţa conflictelor din Ucraina şi din Orientul Mijlociu”.

Emmanuel Macron urmează apoi să participe marţi şi miercuri la summitul Alianţei Atlantice la Haga, în Ţările de Jos.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cum poate fi diagnosticată boala coronariană severă

12 ţări latino-americane lansează Latam-GPT: Primul model AI dedicat culturii şi limbilor din America Latină