Stephen Conway, episcopul de Lincoln, a fost arestat sub suspiciunea de agresiune sexuală, au confirmat autorităţile din Lincolnshire, Marea Britanie, citate de publicaţia The Guardian.
Poliţia a anunţat că un bărbat de 68 de ani a fost reţinut în cadrul unei ”investigaţii în desfăşurare, în urma unei acuzaţii conform căreia un bărbat ar fi fost agresat sexual între 2018 şi 2025”. Episcopul a fost eliberat ulterior pe cauţiune, condiţionat.
Înainte de anunţul privind arestarea, Dieceza de Lincoln confirmase că episcopul a fost suspendat din funcţie. Într-un comunicat, dieceza a precizat că suspendarea a fost decisă în baza procedurilor naţionale de protecţie din cadrul Bisericii Angliei şi că plângerea a fost transmisă autorităţilor competente. Nu au fost oferite alte detalii despre acuzaţie.
Responsabilităţile episcopului vor fi preluate temporar de Nicholas Chamberlain, episcopul de Grantham.
Dieceza a transmis că este disponibil sprijin pentru toate persoanele afectate şi că nu vor exista declaraţii suplimentare cât timp procedurile sunt în desfăşurare.
”Înţelegem că această situaţie este profund tulburătoare”, se arată în comunicat.
Stephen Conway a devenit episcop de Lincoln în 2023, după ce anterior a servit ca episcop de Ramsbury şi episcop de Ely. Este membru al Camerei Lorzilor din 2014.


