Unai Emery, antrenorul echipei Aston Villa, nu i-a strâns mâna lui Mikel Arteta, tehnicianul formaţiei Arsenal, marţi, după victoria clară a Gunners (4-1) în Premier League. Fostul antrenor al PSG s-a grăbit să intre în tunelul vestiarelor, lăsându-l pe colegul său puţin surprins.
Deşi l-a salutat pe al patrulea arbitru, Thomas Kirk, el nu l-a aşteptat pe omologul său, Mikel Arteta, care s-a bucurat câteva momente de sărbătoare alături de staful său. În imaginile de la televizor, acesta din urmă pare puţin surprins că nu-l găseşte pe compatriotul său spaniol, pe care îl căuta pentru tradiţionala strângere de mână de după meci. Dar acesta se întorsese deja la vestiare fără să se obosească să facă acest gest cordial.
La finalul întâlnirii, Unai Emery a negat orice intenţie de a-şi ignora colegul. „Da, dar este simplu”, a declarat el. „Puteţi să vă uitaţi. După meci, rutina mea este întotdeauna aceeaşi: strâng mâna şi mă alătur antrenorilor şi jucătorilor mei sau mă duc la vestiare. Şi am aşteptat, am aşteptat. Desigur, el era fericit şi era cu staful său, iar eu am decis să intru. Dar pentru mine, nu a fost nicio problemă.”
El şi-a repetat justificarea la microfonul Sky Sports. „Rutina mea este întotdeauna aceeaşi: mă duc la antrenorul advers, îi strâng mâna şi mă întorc. Dacă el nu aplică aceeaşi regulă, devin nerăbdător… era frig”, a spus el.
Mikel Arteta nu s-a supărat pentru această lipsă a strângerii de mână. „Aţi văzut, dar nu e nimic, totul e în regulă. Face parte din joc şi nu e deloc neobişnuit. Nu e nicio problemă”, a declarat antrenorul echipei Arsenal în cadrul conferinţei de presă.
Mikel Arteta was wondering where Unai Emery was.
— The Nomad Post. (@the_nomad_post)
Datorită acestei victorii, Arsenal, liderul Premier League, are acum şase puncte avans faţă de Aston Villa, care ocupă locul 3. Gunners au, de asemenea, cu cinci puncte mai mult decât Manchester City, care ocupă locul 2 şi va juca joi (22:00) la Sunderland.


