Eroare medicală fatală în România: Pacientă de 57 de ani, decedată după administrarea unui antibiotic greșit

Familia victimei a depus plângere la Parchet, cerând anchetarea circumstanțelor în care s-a produs tragedia. Fiica femeii susține că asistenta medicală ar fi încurcat paturile pacienților din salon, iar antibioticul ar fi trebuit să fie administrat unei alte paciente.

Deși rudele au informat personalul medical despre alergia pacientului la un anumit antibiotic, iar acest aspect era menționat și în fișa medicală, eroarea a avut consecințe fatale.

Femeia, internată la secția de Cardiologie cu dureri în piept, a suferit sau reacție severă la medicament. Medicii au încercat să o salveze, inducând-i com timp de câteva zile, însă aceasta nu a mai putut fi resuscitată.

content-image

În paralel cu ancheta penală, conducerea spitalului și Ordinul Asistenților Medicali au demarat propriile investigații pentru a stabili responsabilitățile și eventualele măsuri disciplinare. Polițiștii cercetează faptele în rem, urmând să stabilească dacă a fost vorba de neglijență medicală sau eroare umană gravă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Parchetul General, anunț de ultimă oră: Cinci dintre susținătorii lui Călin Georgescu, trimiși în judecată

Un soldat al ONU a fost rănit într-o explozie de mină în sudul Libanului