S-au auzit rafale de focuri de armă și s-au văzut trei cadavre pe sol. Zeci de oameni au fost uciși în luptele din regiune începând de duminică. INtensificarea violenţelor subliniază provocările cu care se confruntă președintele interimar Ahmed al-Sharaa, care s-a străduit să-și impună controlul asupra zonei din apropierea frontierei cu Israelul după răsturnarea lui Bashar al-Assad în decembrie. În timp ce Ahmed al-Sharaa a fost încurajat de îmbunătățirea rapidă a relațiilor cu administrația președintelui american Donald Trump, violențele au scos în evidență tensiunile sectare persistente și neîncrederea grupurilor minoritare față de guvernul său condus de islamiști – neîncredere care s-a adâncit în urma masacrelor alawiților din martie.
Ministerul de externe al Siriei a declarat că Israelul este pe deplin responsabil pentru atac și consecințele sale, promițând să protejeze toți cetățenii, inclusiv druzii. Acesta a afirmat că în atacuri au fost ucişi un număr de soldați și civili sirieni, fără a furniza un număr exact. Președinția Siriei a declarat că țara va întreprinde acțiuni legale împotriva „oricărei persoane care s-a dovedit a fi comis încălcări sau abuzuri, indiferent de rangul sau poziția sa”. Trimisul special al SUA în Siria, Tom Barrack, a declarat că Statele Unite sunt în contact cu toate părțile „pentru a ajunge la calm și integrare”. Axios a raportat, citând un oficial american, că administrația Trump a cerut Israelului să înceteze atacurile asupra forțelor militare siriene.
Israelul a declarat că va înceta atacurile marți seara, a spus oficialul. Israelul, care a lovit Siria de mai multe ori în numele protejării druzilor, a efectuat ultimele atacuri după ce influentul șeic druz Hikmat al-Hajri a emis o declarație în care acuza trupele guvernamentale de încălcarea armistițiului și îndemna luptătorii să se opună “atacului barbar”. După ce Hikmat al-Hajri a apărut într-o declarație înregistrată, ministrul sirian al apărării, Murhaf Abu Qasra, a declarat că a fost instituit un armistițiu complet și că forțele guvernamentale vor deschide focul numai dacă vor fi atacate.
MUrhaf Abu Qasra a mai spus că poliția militară a primit ordin să se deplaseze în Sweida pentru a „controla comportamentul militarilor și a-i trage la răspundere pe cei care încalcă armistițiul”, a raportat agenția de știri siriană SANA. Reporterul Reuters a văzut bărbați în uniforme militare arzând și jefuind case și magazine și dând foc unui magazin care vindea alcool. Druzii sunt un grup minoritar a cărui credință este o ramură a islamului și au adepți în Israel, Siria și Liban.