Escortarea avionului militar care-l transporta pe preşedintele Nicuşor Dan de către aeronave elveţiene, o misiune de rutină, pentru verificarea zborului / Preşedintele şi echipa sa, acuzaţi de ”minciună sfruntată”

Escortarea avionului militar care-l transporta pe preşedintele Nicuşor Dan de către aeronave elveţiene a fost o misiune de rutină, pentru verificarea zborului, aşa-numitele ”live missions” derulate de către Forţele Aeriene Elveţiene, transmite, joi seară, jurnalistul Patrick André de Hillerin, care a obţinut un punct de vedere de la Armata Elveţiană. Preşedintele şi echipa sa, care au susţinut că escorta a fost ”un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internaţional al victimelor incendiului din Crans-Montana”, sunt acuzaţi de ”minciună sfruntată prin care au încercat să gonfleze importanţa planetară” a preşedintelui Dan.

Jurnalistul Patrick André de Hillerin anunţă, joi seară, într-o postare pe Facebook, că, după mesajul preşedintelui la întoarcerea din ţară de la Paris, a cerut o reacţie oficială de la Armata Eleveţiană, cu privire la escortarea aeronavei care-l transporta pe Nicuşor Dan.

Acesta explică în postare că, de la începutul anului 2019, Elveţia desfăşoară astfel de misiuni de poliţie aeriană – ”hot missions”, care au rolul de a intercepta avioanele care violează spaţiul aerian elveţian sau regulile de zbor şi ”live missions”, care presupun verficarea prin sondaj a aeronavelor care aparţin altor state şi care au nevoie de aprobare diplomatică specială pentru a tranzita spaţiul aerian al Elveţiei.

”Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, m-am adresat, ca ziarist, biroului de presă al Armatei Elveţiene (…) În cursul serii de azi am primit următorul răspuns de la Mathias Volken, unul dintre cei doi purtători de cuvânt ai Armatei Elveţiene:

«Stimate Patrick André,

Solicitarea dumneavoastră de presă a fost transmisă Biroului de Presă al Armatei. Vă pot oferi următoarele informaţii cu privire la întrebarea dumneavoastră:

Forţele Aeriene Elveţiene utilizează «live missions» pentru a efectua verificări aleatorii pentru a se asigura că informaţiile furnizate în cererea de autorizare diplomatică corespund cu aeronava care survolează (tipul aeronavei, înmatricularea, ruta etc.). După o scurtă verificare, patrula cu reacţie pleacă din nou. Forţele Aeriene efectuează în medie aproximativ 200 de «live missions» pe an, inclusiv zborul pe care l-aţi menţionat.

Cu cele mai bune gânduri

Mathias Volken»”, este mesajul pe care l-a primit.

În acest context, jurnalistul afirmă că nu a fost vorba despre ”nimic special, niciun gest deosebit de respect, ci doar o misiune de rutină a Aviaţiei Elveţiene, aşa cum sunt, în medie, 200 de alte misiuni de-a lungul unui an”.

”După penibilul situaţiei de la Paris, preşedintele nostru şi echipa lui au ţinut să îngroaşe ridicolul, inventând o minciună sfruntată prin care au încercat să gonfleze importanţa planetară a domnului Nicuşor Dan. Să vă fie ruşine, băi, nene, că vă coborâţi la astfel de manevre jenante ca să vă acoperiţi incompetenţa. Practic, Nicuşor Dan a reuşit să se caţere pe cadavrele morţilor din Crans Montana ca să se dea puţin mare”, a mai transmis jurnalistul.

Aeronava Spartan cu care preşedintele Nicuşor Dan a mers la Paris, pentru a participa la Summit-ul Coaliţiei de Voinţă, a ajuns, miercuri seară, în România, la aproape 24 de ore de la ora programată iniţial.

”Am ajuns la Bucureşti”, anunţă, miercuri seară, preşedintele Nicuşor Dan, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Şeful statului precizează că, pe staţiul aerian al Elveţiei, aeronava militară a fost escortată de două avioane F-18.

”Pe parcursul zborului, deasupra spaţiului aerian al Elveţiei, aeronava noastră a fost escortată de două avioane F-18, un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internaţional al victimelor incendiului din Crans-Montana”, a afirmat  preşedintele.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a fcut, joi, declaraţii despre zborul la Paris al preşedintelui, în condiţiile în care aeronava Spartan nu a putut reveni în România la ora programată iniţial pentru că plafonul de nori era sub 60 de metri, iar vizibilitatea sub 600 de metri.

”Este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare, aterizează şi în condiţii meteorologice mai proaste decât cele cu minimă siguranţă, însă nu se întâmplă asta cu preşedintele la bord”, a argumentat ministrul.

El a fost întrebat dacă suportul aerian oferit de elveţeni a reprezentat procedura standard în astfel de situaţii, a fost un gest de prietenie sau a fost realizat la solicitarea României.  

”Eu nu ştiu ca România să fi făcut o astfel de solicitare. A fost un gest de respect din partea elveţienilor pentru sprijinul pe care România l-a acordat prin transportul cu aeronava Spartan răniţilor arşi grav  în incendiul care s-a întâmplat la 1 ianuarie în Elveţia. A fost un semn de mulţumire şi de respect pentru gestul pe care România l-a făcut, zic eu, unul care se cuvenea a fi fost făcut, unul care este un gest de reciprocitate. Vă amintesc incendiul de la Crevedia când pentru ultimul pompier ars grav nu mai exista nicio posibilitate, Elveţia a trimis o aeronavă şi a transferat acel român ars grav la un spital din Norvegia”, a mai afirmat Radu Miruţă.

 

 

 

Supercupa Spaniei: Real Madrid va juca finala, după 2-1 cu Atletico Madrid

Reuters: Administraţia Trump ia în considerare să facă plăţi către locuitorii din Groenlanda ca să accepte să se alăture SUA