Un bărbat din Arad a fost reținut de procurori sub acuzațiile de șantaj, înșelăciune, trafic de influență și uzurpare de calități oficiale, după ce s-a dat drept polițist și a indus în eroare o femeie, de la care a pretins și primit mai multe sume de bani. Anchetatorii susțin că individul a promis intervenții pe lângă polițiști reali pentru a „face dosare penale” unor persoane și a constrâns ulterior victima să-i plătească bani sub pretextul unor cheltuieli judiciare fictive.
Un fals polițist a fost reținut la Arad pentru șantaj, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Sub falsa identitate, individul a cerut și a primit sume de bani de la persoane care chiar au crezut că vorbesc cu un polițist.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul V.F. pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de influenţă, înșelăciune, uzurpare de calități oficiale și șantaj.
Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele: „În cursul lunii aprilie 2025, inculpatul V.F. a pretins și a primit de la numita P.F. în data de 02.04.2025 o sumă de bani, iar în data de 14.04.2025 suma de 350 lei, promiţându-i acesteia, prin crearea falsei aparenţe că are influență asupra unor polițiști din cadrul IPJ Arad, că poate interveni pe lângă polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și astfel să îi determine pe aceștia să „le facă dosar penal” vecinilor lui P.F. cu care aceasta din urmă ar avea un conflict”.
Făcea „anchete” în apartament și cerea bani „pentru tribunal”
O lună mai târziu, prezentându-se drept polițist, a indus-o în eroare pe aceeași persoană, spunându-i că are de plătit cheltuieli de judecată la tribunal în valoare de 2440 de lei, urmând ca aceasta să îi remită suma de 2440 lei, eșalonat, pentru a achita cheltuielile judiciare, sumă pe care persoana a și achitat-o.
Din același dosar reiese că „în perioada ianuarie-februarie și aprilie-iunie 2025, inculpatul V.F. s-a folosit, fără drept, de calitatea de polițist și a întocmit acte legate de calitatea de polițist, respectiv în cursul lunilor ianuarie sau februarie 2025 a chemat-o pe persoana vătămată P.F. la imobilul din municipiul Arad, cartierul Grădiște și i-a luat o declarație persoanei vătămate P.F. În data de 10.06.2025, a constrâns-o pe P.F. să-i dea suma de 300 de lei, spunându-i că a intervenit o problemă, că a primit o notificare în legătură cu banii pe care trebuie să-i plătească la tribunal, în caz contrar trebuie să vină să o aresteze, totodată inculpatul i-a transmis lui P.F. că dacă nu depune banii o să fie o mare problemă pentru aceasta”.
Falsul polițist a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore prin ordonanța procurorului urmând a fi propusă arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit Mediafax.