Racheta comercială chineză Tianlong-3 nu a reușit să finalizeze vineri prima sa lansare, după ce a înregistrat o anomalie în zbor la scurt timp după decolarea de la centrul de lansare din Jiuquan, în nord-vestul Chinei, a informat publicația locală Cailian, citată de agenția EFE.
Incidentul s-a produs după decolare, la ora locală 12:17 (04:17 GMT), când racheta a prezentat un comportament anormal care a dus la eșecul misiunii, potrivit aceleiași surse.
Echipa responsabilă a indicat că va fi efectuată o analiză completă, precizând că vor fi aduse îmbunătățiri în conformitate cu procedura standard de revizie tehnică.
Dezvoltată de compania privată Space Pioneer, Tianlong-3 este considerată unul dintre principalele proiecte ale sectorului spațial comercial chinez, notează EFE.
Tianlong-3 este o rachetă de dimensiuni mari, cu combustibil lichid, cu o lungime de aproximativ 72 de metri și o masă la decolare de aproape 600 de tone, propulsată de nouă motoare Tianhuo-12 cu oxigen lichid și kerosen.
Acest lansator este proiectat să plaseze o încărcătură cu greutatea cuprinsă între 17 și 22 de tone pe orbita terestră joasă și între 10 și 17 tone pe orbita heliosincronă, având capacitatea de a lansa până la 36 de sateliți în cadrul unei singure misiuni și planuri de a integra reutilizarea primei trepte.
Lansarea fusese amânată inițial la data de 2 aprilie din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Acest program s-a confruntat anterior cu probleme, inclusiv o defecțiune structurală în timpul unui test la sol, în iunie 2024. După acea defecțiune, compania a introdus peste o sută de îmbunătățiri tehnice și verificări suplimentare.
Incidentul coincide cu expansiunea sectorului spațial comercial din China, companiile private impulsionând dezvoltarea rachetelor reutilizabile și încercând să crească frecvența lansărilor, într-un proces marcat și de eșecuri, în cadrul testelor și misiunilor.
După aflarea acestei vești, mai multe companii legate de sectorul aerospațial au înregistrat scăderi la bursă.


