În condiţiile în care 125 din cele 248 de locuri au fost reînnoite în scrutin, Partidul liberal-democrat (PLD, dreapta conservatoare) al lui Shigeru Ishiba şi aliatul său Komeito (centru-dreapta) nu au câştigat decât 41 de locuri, potrivit proiecţiilor televiziunii NHK. Departe de cele 50 de locuri necesare pentru a-şi conserva majoritatea.
Partidul populist şi antiimigraţie Sanseito, care are sloganul “Japonia pe primul loc”, a realizat un progres important cu 16 locuri câştigate potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, în contextul în care nu avea decât două în prezent.
Rezultatul a dus la apariţia unor speculaţii privind o demisie a lui Shigeru Ishiba, în vârstă de 68 de ani, în funcţie de numai zece luni.
“Situaţia este dificilă, trebuie să o examinăm cu foarte multă umilinţă şi seriozitate”, a comentat duminică seară Ishiba. Întrebat despre viitorul său, el a răspuns: “Nu putem face nimic înainte de a vedea rezultatele finale, dar mă voi arăta conştient de responsabilitatea mea”.
“Pe de o parte, unii consideră că negocierile comerciale încă în curs cu administraţia (preşedintelui american Donald) Trump i-ar putea oferi un răgaz. Pe de altă parte, prim-ministrul însuşi a declarat că vizează 50 de locuri: cu un rezultat mai slab, ar fi probabil logic să demisioneze”, a declarat pentru NHK Koji Nakakita, profesor la Universitatea Chuo.
“Ar putea fi înlocuit de altcineva, dar nu se ştie încă cine”, a declarat pentru AFP Hidehiro Yamamoto, profesor de politică la Universitatea Tsukuba.
Coaliţia guvernamentală este deja în minoritate în camera inferioară a Parlamentului, după un eşec în alegerile legislative anticipate din toamnă, pe care Ishiba însuşi le-a convocat după ce a preluat în septembrie şefia PLD.
PLD guvernează Japonia aproape neîntrerupt din 1955, în pofida frecventelor schimbări de lideri.
Japonia ar putea intra acum “pe teren necunoscut, cu un guvern în minoritate în cele două camere ale Parlamentului, situaţie fără precedent după Al Doilea Război Mondial”, a declarat Toru Yoshida, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Doshisha.
În lipsa unei coaliţii alternative între partide de opoziţie fragmentate şi incompatibile între ele, “scenariul probabil ar putea fi o mare coaliţie între PLD şi Partidul democrat constituţional (centru-stânga)”, principala forţă de opoziţie, a estimat Hidehiro Yamamoto.