Euro își schimbă designul: BCE lansează un concurs pentru graficienii care vor crea noile bancnote

#image_title

Graficieni din întreaga Europă sunt invitaţi să candideze la acest concurs, începând cu data de 15 iulie 2025, iar platforma de depunere a candidaturilor este deschisă până la 18 august 2025.

Consiliul guvernatorilor BCE a selectat două teme posibile pentru viitoarele bancnote euro, după consultarea experţilor şi a publicului. Aceste teme sunt: “Cultura europeană”, axată pe spaţiile culturale comune şi o serie de personalităţi europene, şi “Râuri şi păsări”, cu accent pe rezilienţa şi diversitatea ecosistemelor naturale europene.

Concursul de grafică, deschis graficienilor care îşi au reşedinţa în Uniunea Europeană, vizează identificarea celor mai bune propuneri grafice pentru viitoarele bancnote euro. Concursul se va desfăşura în două etape: etapa de depunere a candidaturilor şi etapa de prezentare a propunerilor grafice.

În etapa de depunere a candidaturilor, graficienii trebuie să îndeplinească cerinţele specifice enumerate în anunţul de concurs. Candidaţii vor fi evaluaţi pe baza calificărilor şi a realizărilor lor. Graficienii selectaţi vor fi invitaţi să participe la cea de-a doua etapă şi să îşi prezinte propunerile grafice. Un grup de experţi independenţi, mai exact juriul concursului de grafică, va evalua propunerile şi va selecta până la cinci propuneri pentru fiecare temă.

“Euro este mai mult decât o monedă: simbolizează unitatea şi diversitatea europeană. Prin acest concurs, invităm graficienii din întreaga Europă să dea contur viitorului bancnotelor noastre pentru a reflecta identitatea noastră culturală comună şi patrimoniul nostru natural”, a declarat preşedinta BCE, Christine Lagarde.

După încheierea concursului, publicul va fi invitat să ofere feedback cu privire la elementele grafice selectate. Consiliul guvernatorilor ar trebui să decidă în privinţa concepţiei grafice finale până la sfârşitul anului 2026. Noile bancnote vor fi gata să intre în circulaţie după câţiva ani de la adoptarea acestei decizii şi în urma desfăşurării procesului de producţie.

Tema bancnotelor euro actuale este “Epoci şi stiluri”, iar motivele principale de pe fiecare bancnotă sunt ferestre, porţi şi poduri bazate pe stiluri arhitecturale din diferite perioade ale istoriei europene.

ALERTĂ | Prim-ministrul Ucrainei și-a anunțat demisia

Dinamo Bucureşti–VC Strumica, în turul I al Ligii Campionilor; alte opt echipe româneşti, în CEV Cup şi Challenge Cup