El însuși, pe un ton ferm, denunță o „deconectare ideologică” a instituțiilor europene de realitatea productivă, notând în mod specific:
„La Bruxelles sunt în lumea lor. În fiecare an sunt emise 13.500 de reglementări, dar nimeni nu se ocupă de ce înseamnă acestea în practică pentru industrie.”
Sursa din industrie își exprimă o profundă îngrijorare cu privire la modul în care UE își implementează politica de decarbonizare.
„Ne-am mișcat mai repede decât tehnologia și acum o să ne mâncăm fețele – și continuăm pe aceeași cale”, subliniază el.
El se plânge de faptul că Europa investește masiv în surse regenerabile de energie (SRE) fără a fi asigurat în prealabil soluții funcționale de stocare, cum ar fi bateriile sau alte tehnologii. În plus, el reamintește că UE este responsabilă pentru doar 6% din emisiile globale de CO₂, ceea ce pune sub semnul întrebării eficacitatea globală a unei tranziții atât de costisitoare.
Una dintre principalele probleme care apar este distorsiunea prețurilor la energie. După cum subliniază persoana intervievată, prețurile mici ale centralelor hidroelectrice – care sunt considerate printre cele mai economice și fiabile forme de surse regenerabile de energie – nu ajung niciodată la consumatorul final, deoarece acestea sunt tarifate în funcție de unitățile de gaze naturale, care sunt mai scumpe.
„Avem nevoie de noi modele de stabilire a prețurilor. Energia ieftină trebuie transferată către cetățeni și industrie – nu pierdută pe parcurs”, subliniază el.
Regimul european de ajutor, așa-numitul CISAF, este, de asemenea, vizat, fiind descris ca fiind „inadecvat și timid”. După cum notează el:
„Nu există reguli obligatorii, nu există fonduri serioase – totul este lăsat la latitudinea statelor membre.”
Rezultatul este că se creează condiții de concurență inegală, țări precum Germania putând aloca sume multiple, în timp ce state cu resurse fiscale limitate, precum Grecia, rămân în urmă.
„Germania va spune «Pot», Grecia va spune «Nu pot»”, notează el cu dispreț.
În cele din urmă, este evidențiată lipsa unor stimulente reale pentru fuziuni sau colaborări în sectorul crucial al apărării și metalurgiei, Europa rămânând fragmentată și slabă într-o lume în curs de remilitarizare.
