Europaramentarul PMP Eugen Tomac, întâlnire cu vicepremierul moldovean Mihai Popşoi: Alegerile din această toamnă vor fi cruciale. Miza este uriaşă. Rusia va încerca din toate puterile să readucă Republica Moldova în sfera sa de influenţă

#image_title

Europaramentarul PMP Eugen Tomac, a avut marţi o întâlnire cu cu vicepremierul Republicii Moldova, Mihai Popşoi, el transmiţând că alegerile din această toamnă vor fi cruciale iar miza este uriaşă, pentru că Rusia va încerca din toate puterile să readucă R. Moldova în sfera sa de influenţă, prin dezinformare, şantaj şi coruperea procesului democratic.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac anunţă că a avut, marţi, o discuţie excelentă, la Bruxelles, cu vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi. ”Am discutat, în mod firesc, despre evoluţia şi stadiul actual al procesului de integrare europeană. Mă bucur să aud că Republica Moldova are parte de tot sprijinul celorlalte state membre, precum şi al instituţiilor europene. Este esenţial să transmitem românilor din Republica Moldova că viitorul european nu este doar un deziderat îndepărtat, ci un obiectiv realist”, a transmis Tomac. Liderul PMP mai afirmă că sprijinul politic de la Bruxelles este dublat de instrumente concrete. ”Planul de Creştere Economică în valoare 1,9 miliarde de euro contribuie deja la consolidarea reformelor şi la sprijinirea economiei. Totodată, alegerile din această toamnă vor fi cruciale. Miza este uriaşă. Rusia va încerca din toate puterile să readucă R. Moldova în sfera sa de influenţă, prin dezinformare, şantaj şi coruperea procesului democratic”, a subliniat Tomac. ”Eu rămân un susţinător ferm al viitorului european al Republicii Moldova şi sunt convins că prin determinare, voinţă politică şi sprijinul partenerilor, Republica Moldova va reuşi!”, mai declară liderul PMP:

Decizia lui Donald Trump a generat o undă de șoc: Influență majoră în piața petrolului

Ucrainenii o aclamă pe Melania Trump pe reţelele sociale, după schimbarea de atitudine a preşedintelui SUA faţă de Rusia – FOTO