Datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) arată că volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 0,3% în Uniunea Europeană şi în zona euro în iunie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 0,5% în UE şi de 0,3% în zona euro), iar România se află printre statele membre UE care au raportat creştere.
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au crescut cu 0,2%, cele de combustibili auto cu 0,6%, iar cele de produse non-alimentare tot cu 0,6%.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în iunie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Croaţia (3,6%), Suedia (2,6%), Malta (2,2%), Portugalia (1,8%), Spania (1,2%), Estonia şi Lituania (ambele cu 1,1%) şi România (1%). Cele mai semnificative scăderi au fost în Franţa (minus 0,9%) Polonia şi Slovenia (ambele cu minus 0,8%) şi Danemarca (minus 0,7%).
Conform Eurostat, comparativ cu perioada similară din 2024, volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 3,1% în Uniunea Europeană şi în zona euro, în luna iunie.
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au crescut cu 1,5%, cele de produse non-alimentare cu 4,4%, cele de combustibili auto cu 4,6%, iar cele de produse non-alimentare tot cu 0,6%.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în iunie, comparativ cu comparativ cu perioada similară din 2024, s-a înregistrat în Cipru (8,7%), Croaţia (7,4%), Malta şi Portugalia (ambele cu 6,9%), scăderi fiind în Finlanda (minus 1,1%) şi Slovacia (minus 0,4%).
Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România în iunie 2025 comparativ cu mai 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută a crescut, pe ansamblu, cu 1,4%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+10%). Scăderi au înregistrat vânzările de produse nealimentare (-0,7%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,3%).
Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţ au crescut, pe ansamblu, cu 1,1%, faţă de luna precedentă, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,8%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,4%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,2%).
Comparativ cu iunie 2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o o creştere, pe ansamblu, cu 2,8%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+5,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,8%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 0,4%.
Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iunie 2025, comparativ cu luna iunie 2024, afacerile din comerţ au înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,5%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+5,8%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,2%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 0,7%.