Antonio Pican, cu piesa „Humans”, şi Wrs, cu piesa „All The Way” au primit câte un wild card din partea publicului pentru finala Eurovision România. Cele două melodii au înregistrat cele mai multe vizualizări pe canalul oficial de YouTube al TVR – youtube.com/@TVRcanaluloficial, la o diferenţă considerabilă faţă de celelalte trei rămase în cursa pentru calificarea în finală.
Interesul ridicat al fanilor pentru cele două piese şi dorinţa de a oferi şansa de a reprezenta România la Eurovision celor care s-au detaşat atât în preferinţele juriului, cât şi ale publicului, sunt argumentele care au convins organizatorii să suplimenteze locurile din finală cu încă un wild card. Astfel, publicul trimite două piese în ultimul act al Selecţiei Naţionale în loc de una, aşa cum fusese stabilit iniţial.
Începând de joi, după anunţarea finaliştilor aleşi de juriul de specialitate, până astăzi, publicul a putut viziona pe canalul oficial de YouTube al TVR, într-un playlist dedicat, cele cinci piese eligibile pentru a completa lineup-ul finalei: Alexa & Aria Moon – „iELE”, Antonio Pican – „Humans”, Bogdan Medvedi – „Broken Heart”, Impact – „Bengalo” şi Wrs – „All The Way”.
Piesele care au avut cele mai multe vizualizări din lista celor cinci – „Humans” şi „All The Way” – au intrat în finală, alături de celelalte zece, alese de juriul de specialitate.
Câştigătorii au fost anunţaţi duminică seara, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00, în direct la TVR 1, TVR INFO şi pe tvrplus.ro.
Finaliştii Selecţiei Naţionale, în ordine alfabetică:
Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”
Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”
Antonio Pican – „Humans”,
Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
Emy Alupei – „Tili Bom”
HVNDS – „HVNDS – DOR”
Monica Odagiu – „Fereastră Pentru Un Orb”
Olivia Addams – „Croco”
Robert Lukian – „Fire to the lies”
Vanu – „Therapy Enemy”
Wrs – „All The Way”
Yguana – „Happy Birthday”
După etapa de astăzi, echipa Eurovision România va publica un nou playlist care va cuprinde integral fiecare dintre cele 12 piese calificate în finala Selecţiei Naţionale pentru ESC 2026, pe canalul oficial de YouTube al TVR – youtube.com/@TVRcanaluloficial. Playlistul va rămâne disponibil public până la data de 4 martie 2026, ora 12.00.
Marea Finală va avea loc în studiourile TVR, în 4 martie, când juriul va alege reprezentantul României la ESC 2026. Pentru ultimul act al Selecţiei Naţionale, Televiziunea Română va realiza un show tv, transmis în direct, on air şi online, în exclusivitate la TVR.
În finala Selecţiei Naţionale, publicul ar putea fi din nou implicat în alegerea reprezentantului ţării noastre la concursul internaţional: numărul de vizualizări acumulat de fiecare piesă finalistă în playlistul publicat pe 15 februarie va constitui un element de departajare în caz de balotaj.
În premieră, transmisiunea online a finalei Selecţiei Naţionale va beneficia de interpretare în limba semnelor române (LSR).
Echipa este formată din Marieta Negru si Andreea Darie, doi interpreţi hipoacuzici cu experienţă în interpretare de muzică, alături de Lena Dermengiu, jurnalist TVR şi interpret autorizat în limba semnelor române, cu o vastă experienţă în domeniu.
Regulamentul concursului, precum şi mai multe detalii, pot fi accesate pe site-ul oficial, la adresa eurovisionromania.ro.
Pentru orice clarificări sau informaţii suplimentare, ne puteţi trimite mesaje la adresa [email protected].
România va intra pe 14 mai în concursul internaţional, în semifinala cu numărul doi
Luni, 12 ianuarie, la Viena, oraşul care va găzdui concursul Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. Sorţii au decis ca România să intre în prima parte a semifinalei cu numărul 2 a concursului, pe 14 mai 2026.
Sub sloganul „United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 34 de ţări: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Serbia, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Austriei, JJ, cu piesa „Wasted Love”.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Cu o tradiţie de şapte decenii, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).


