Evadare ca în filme: un deținut de 20 de ani a reușit să părăsească celula printr-o metodă greu de imaginat

Știri de azi | Evadare ca în filme: un deținut de 20 de ani a reușit să părăsească celula printr-o metodă greu de imaginat - Știri de azi |
#image_title

Într-un comunicat transmis AFP, administraţia penitenciarului a precizat ca tânărul executa “mai multe” pedepse cu închisoarea.

El “a profitat de eliberarea colegului său de celulă pentru a se ascunde în geanta lui şi a ieşi” din închisoare, a precizat aceasta, confirmând o informaţie a canalului de ştiri BFMTV.

Tânărul a făcut obiectul “unui mandat de arestare” în cadrul unei anchete judiciare legate de crima organizată, a declarat pentru AFP Parchetul din Lyon care a deschis o anchetă pentru “evadare în bandă organizată şi conspiraţie criminală”.

În plus, a fost declanşată o anchetă internă pentru “a face lumină” asupra circumstanţelor acestei evadări, despre care Parchetul şi forţele de ordine au fost imediat informate, potrivit administraţiei penitenciarului care “va lua toate măsurile disciplinare ce se impun”.

Știri de azi | Companiile americane folosesc zonele comerciale libere şi depozitele vamale pentru a evita tarifele majorate din noul război comercial global - Știri de azi |

Companiile americane folosesc zonele comerciale libere şi depozitele vamale pentru a evita tarifele majorate din noul război comercial global

Știri de azi | Studiu revoluţionar la Stanford: un test de sânge poate estima vârsta biologică a organelor umane - Știri de azi |

Studiu revoluţionar la Stanford: un test de sânge poate estima vârsta biologică a organelor umane