Draganov a subliniat că acesta este al doilea mare astfel de exerciţiu efectuat în ultimii 20 de ani pe secţiunea din Bulgaria a Dunării, adăugând că sunt implicate toate instituţiile competente, potrivit Agerpres.
„Ţinând cont de incidentele care s-au petrecut în ţările vecine, precum cel din Serbia, am derulat acest exerciţiu pentru a sincroniza toate instituţiile, atât cele ce ţin de ramura executivă cât şi municipalităţile şi unităţile de voluntari”, a explicat Draganov.
În cadrul pregătirilor şi pentru a atenua pagubele în eventualitatea unui scurgeri reale, două linii de bariere plutitoare, fiecare cu o lungime de 100 de metri, au fost puse la punct. A fost testată, de asemenea, curăţarea mecanică a petelor de petrol de pe sol, precum şi tratarea malurilor cu absorbanţi.
Căpitanul Kamen Ivanov, şeful activităţilor de urgenţă şi salvare din regiunea Dunării, a explicat că aceste exerciţii oferă tuturor structurilor oportunitatea de a-şi sincroniza acţiunile. „Dunărea este un fluviu din categoria apelor cu curgere rapidă, în condiţiile în care viteza actuală este de 4-5 kilometri pe oră şi, dacă nu se iau măsuri urgente, în decurs de o oră poluarea se va întinde pe o suprafaţă de peste 5 kilometri”, a subliniat Kamen Ivanov, adăugând că, din fericire, un astfel de incident nu s-a înregistrat de mult timp în secţiunea bulgară a Dunării.
La rândul său, viceamiralul Rumen Nikolov a spus că aceste exerciţii contribuie de asemenea la testarea echipamentelor tehnice achiziţionate în cadrul programelor UE precum şi cu bani publici. „Cred că atât pe fluviul Dunărea cât şi în alte locaţii această interacţiune va fi atinsă cu multe exerciţii. Cred că acest exerciţiu dovedeşte, încă odată, că trebuie să existe o coordonare necesară între forţe şi mijloace pentru a putea să ne ţinem malurile curate”, a spus Nikolov.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.