Oamenii par să trăiască semnificativ mai mult decât media globală, în anumite regiuni ale lumii, ajungând frecvent la vârste foarte înaintate. Aceste zone, devenite cunoscute sub denumirea de „zone albastre”, au fost intens promovate, dar şi contestate în ultimii ani. Un nou studiu arată că unele dintre ele sunt reale şi susţinute de dovezi solide, în timp ce altele şi-au pierdut acest statut în timp.
Conceptul de „zonă albastră” se referă la regiuni geografice bine delimitate în care există, de decenii sau chiar de peste un secol, o concentraţie neobişnuit de mare de persoane care ating vârsta de cel puţin 90 de ani, nonagenari şi centenari. Deşi termenul a fost introdus în urmă cu aproape 20 de ani, acurateţea datelor a fost pusă sub semnul întrebării, criticii invocând erori de înregistrare, documente incomplete sau vârste raportate incorect.
Un nou studiu, publicat în revista , a reanalizat datele istorice şi demografice şi a concluzionat că unele dintre regiunile considerate zone albastre îndeplinesc criterii riguroase de validare.
Cercetătorii au subliniat că nu este vorba doar despre un număr mare de persoane foarte vârstnice, ci şi despre faptul că multe dintre acestea îşi păstrează starea de sănătate şi vitalitatea până la vârste înaintate.
Autorii studiului precizează că, pentru a fi desemnată zonă albastră, o regiune trebuie să fie clar definită geografic, să fi avut în ultimii aproximativ 150 de ani o proporţie excepţional de mare de persoane care au trăit peste 90 de ani şi să dispună de documente care să permită verificarea certificatelor de naştere şi deces.
Menţinerea unei stări bune de sănătate la vârste înaintate este un criteriu important, mai ales în contextul în care, în multe părţi ale lumii, perioada de viaţă trăită cu boli cronice tinde să se prelungească.
Analiza confirmă existenţa a două zone albastre clasice. Prima este în Sardinia, în Italia, într-o regiune formată din şase sate din zona est-centrală a insulei, cunoscută sub numele de Ogliastra. Aici, proporţia centenarilor născuţi între anii 1880 şi 1900 a fost de aproximativ cinci ori mai mare decât media europeană şi de trei ori mai mare decât media Sardiniei.
Spre deosebire de tendinţa globală, unde femeile ajung mai des la 100 de ani, în această regiune raportul dintre bărbaţi şi femei centenari este aproape egal. Vârstele tuturor persoanelor peste 90 de ani au fost verificate prin confruntarea arhivelor civile şi bisericeşti şi prin reconstituirea arborelui genealogic al familiilor.
A doua zonă confirmată este insula Ikaria din Grecia, o insulă din Marea Egee cu aproximativ 8.000 de locuitori. La momentul identificării sale, în 2009, procentul persoanelor de peste 90 de ani era de circa trei ori mai mare decât media naţională, iar anchetele demografice au confirmat un număr neobişnuit de mare de nonagenari şi centenari.
În schimb, alte două regiuni care au fost considerate anterior zone albastre nu mai îndeplinesc criteriile specialiştilor. Insula Okinawa din Japonia era cunoscută, în anii 1970, pentru o rată a centenarilor de şapte ori mai mare decât restul ţării. Datele actuale arată însă că doar generaţiile născute înainte de 1940 mai corespund acestui profil, iar până în 2006 rata centenarilor scăzuse la aproximativ dublul mediei japoneze. Studiul menţionează că războaiele şi creşterea accentuată a occidentalizării, inclusiv în contextul prezenţei militare americane, par să fi afectat sănătatea populaţiei locale.
O situaţie similară a fost observată în peninsula Nicoya din Costa Rica. Zona fusese definită iniţial pe baza longevităţii bărbaţilor născuţi înainte de 1930, mulţi dintre ei ajungând la 100 de ani. Pentru generaţiile născute ulterior, această tendinţă nu se mai menţine, din motive care nu sunt încă pe deplin înţelese. Analizele efectuate până în 2010 au arătat că aria originală a zonei albastre din Nicoya s-a redus la aproximativ un sfert, în timp ce o altă regiune cu longevitate ridicată a apărut în partea de nord din Costa Rica, aproape de graniţa cu Nicaragua.
Studiul mai arată că un element comun al acestor patru zone clasice este izolarea geografică. Sardinia, Ikaria şi Okinawa sunt insule sau părţi extinse de insule, iar Nicoya este o peninsulă care, până relativ recent, a fost greu accesibilă. Această izolare ar fi permis dezvoltarea unor particularităţi culturale şi, posibil, genetice.
Cercetătorii subliniază că validarea zonelor albastre este importantă pentru că oferă oportunitatea de a înţelege stiluri de viaţă asociate cu o viaţă lungă şi sănătoasă.
În acelaşi timp, documentarea dispariţiei unor astfel de zone poate oferi indicii valoroase despre factorii care se asociază cu o stare de sănătate mai precară la vârste înaintate. Studiul menţionează şi existenţa unor regiuni candidate în Ţările de Jos, China şi pe insula Martinica, care se află în prezent în proces de evaluare înainte de a fi acceptate drept noi zone albastre.
„Considerăm că validarea zonelor albastre este importantă, deoarece oferă lecţii valoroase şi surse de inspiraţie din stiluri de viaţă care favorizează o viaţă lungă şi sănătoasă. În aceeaşi măsură, documentarea dispariţiei zonelor albastre poate oferi informaţii relevante despre factorii de stil de viaţă asociaţi cu o stare de sănătate mai precară la vârste înaintate”, notează cercetătorii.
