„Hibernarea oferă avantaje biologice remarcabile”, spune Christopher Gregg, profesor de genetică umană la Universitatea din Utah și autorul principal al studiului. De exemplu, marmotele își pot induce o rezistență reversibilă la insulină pentru a se îngrășa rapid înainte de hibernare, revenind apoi la normal. Înțelegerea acestui mecanism ar putea deschide noi direcții în tratamentul diabetului de tip 2.
Echipa lui Gregg a identificat, prin două studii, secvențe genetice de control implicate în hibernare și a analizat diferențele dintre animalele hibernatoare și cele non-hibernatoare. Folosind CRISPR, au „oprit” cinci astfel de comutatoare genetice la șoareci – animale care, deși nu hibernează, pot intra într-o stare asemănătoare numită torpor. Rezultatul? Schimbări semnificative în greutate, metabolism și comportamente de căutare a hranei.
Un „comutator” genetic a dus la creștere rapidă în greutate la femele pe dietă bogată în grăsimi, altul a modificat strategia de căutare a hranei atât la masculi, cât și la femele. Descoperirile sugerează că diferențele de activare genetică ar putea explica modul distinct în care hibernatorii și non-hibernatorii iau decizii alimentare.
Deși torporul la șoareci diferă de hibernarea reală – fiind indus de post, nu de factori hormonali și sezonalitate – specialiștii consideră cercetarea un pas major spre aplicarea acestor mecanisme în medicină. Pe termen lung, manipularea acestor gene ar putea proteja creierul în situații critice, regla metabolismul sau ajuta la recuperarea după traume neurologice, fără ca pacientul să fie nevoit să „doarmă” luni întregi precum urșii.
Gregg subliniază că rămân multe necunoscute, inclusiv efectele diferențiate între sexe. Următorul pas: studierea combinațiilor de modificări genetice și transpunerea rezultatelor la oameni.
