Experţii militari bulgari investighează o dronă misterioasă găsită pe plaja din Burgas – FOTO

#image_title

O dronă adusă de valuri a fost găsită vineri dimineaţa pe plaja nordică din Burgas, în zona Solniţke, iar armata a transportat-o la o bază militară pentru a o examina, relatează presa bulgară. Descoperirea vine la două zile după ce Polonia a raportat o intruziune a unor presupuse drone ruseşti în spaţiul său aerian, incident care a făcut NATO să-şi consolideze apărarea pe flancul estic declanşând operaţiunea „Santinela estică”.

Potrivit Novinite, martorii au relatat că au văzut vehiculul aerian fără pilot într-o zonă nepăzită a coastei, ceea ce a determinat intervenţia poliţiei.

Obiectul, de aproape un metru, era puternic corodat, cu partea din spate şi aripa dreaptă lipsă, ceea ce indică faptul că a stat mult timp în mare.

Foto: bnr.bg
Foto: bnr.bg

Nu erau vizibile semne de identificare pe dronă, iar autorităţile au subliniat că aceasta nu reprezenta o ameninţare pentru public.

Informaţia iniţială despre un obiect plutitor suspect, asemănător unei drone, a fost primită în jurul orei 9:36, după care zona a fost securizată. Experţi militari au fost trimişi să evalueze şi să recupereze dispozitivul. O echipă specializată de la baza navală Burgas a efectuat o recunoaştere completă, confirmând că drona nu conţinea explozibili şi nu reprezenta un pericol.

În urma evaluării, drona a fost transportată în siguranţă la baza navală din Burgas pentru examinări suplimentare. Serviciile de securitate lucrează în prezent pentru a determina originea şi scopul acesteia.

Zelenski spune că multe detalii despre garanţiile de securitate acordate Ucrainei au fost deja puse pe hârtie

Boeing, amendată cu 3,1 milioane de dolari pentru încălcări repetate ale regulilor de siguranţă