Expertiza medico-legală a pacientului de 16 ani decedat în Spitalul Târgu Jiu, finalizată şi înaintată Parchetului

Raportul de expertiză medico-legală de autopsie pentru pacientul de 16 ani decedat, în noiembrie anul trecut, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a fost finalizat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, raportul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

„Medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj a finalizat Raportul de expertiză medico-legală de autopsie a pacientului minor decedat, la începutul lunii noiembrie 2024, în Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Târgu-Jiu. Acest raport a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care are, în prezent, o anchetă în desfăşurare”, a precizat, vineri, Mihaela Ţicleanu, potrivit Agerpres.

Trei medici din cadrul SJU Târgu Jiu au fost sancţionaţi disciplinar de managerul instituţiei, la sfârşitul lunii aprilie, în urma decesului pacientului de 16 ani în unitatea medicală.

„Ţinând cont de concluziile cuprinse în raportul de cercetare disciplinară, managerul unităţii sanitare a dispus aplicarea următoarelor sancţiuni disciplinare: reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni (…) pentru medicul specialist medicină de urgenţă; avertisment scris (…) pentru medicul şef UPU; reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni (…) pentru medicul primar specialitatea chirurgie generală. Comisia de cercetare disciplinară a verificat respectarea protocoalelor, procedurilor, atribuţiilor din fişele de post, prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi ale Regulamentului Intern, precum şi respectarea legislaţiei în vigoare. Comisia de cercetare disciplinară nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la cauza decesului, aceasta urmând să fie stabilită şi comunicată de SML Gorj, şi nici asupra suspiciunii existenţei unui posibil caz de malpraxis, pentru aceasta existând comisii la nivelul Colegiului Medicilor Gorj şi DSP Gorj”, a informat, pe 28 aprilie, Mihaela Ţicleanu.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după decesul unui băiat de 16 ani la SJU Târgu Jiu, au anunţat, pe 12 noiembrie 2024, reprezentanţii IPJ Gorj.

Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul SJU Târgu Jiu cu privire la faptul că, pe 11 noiembrie, s-a prezentat la unitatea sanitară un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale.

Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.

Un medic chirurg şi un medic de la UPU din cadrul SJU Târgu Jiu au fost amendaţi, la acel moment, de către Direcţia de Sănătate Publică Gorj cu câte 3.000 de lei, în urma decesului băiatului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Pe cine ar putea susține Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei

Nordul Europei, lovit de secetă. Cele mai afectate țări