EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Autovehiculele parcate în zona blocului afectat de explozie, mutate din cauza „pericolului iminent” ca imobilul să se prăbuşească

Știri de azi | EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Autovehiculele parcate în zona blocului afectat de explozie, mutate din cauza „pericolului iminent” ca imobilul să se prăbuşească - Știri de azi |
#image_title

Primarul general interimar al municipiului Bucureşti, Stelian Bujduveanu, anunţă că toate autovehiculele parcate în zona unde a avut loc explozia, în blocul din sectorul 5, sunt ridicate în condiţiile în care blocul construit din plăci care s-au distanţat una de cealaltă în momentul deflagraţiei riscă să se prăbuşească. Potrivit edilului, aproape 100 dintre locuitorii blocului au fost cazaţi la hoteluri, aproximativ 300 au primit consiliere psihologică şi câtorva zeci li s-au făcut acte de identitate, în condiţiile în care cele pe care le au se află în blocul în care nu se poate intra, din cauza riscului de prăbuşire.

”Toate maşinile din jurul imobilului vor fi evacuate de către administraţia străzilor, Primăria Capitalei ajută la evacuarea maşinilor şi le vom duce la autobazele din Giurgiului şi Alexandriei”, a anunţat Stelian Bujduveanu , sâmbătă după amiază.

Primarul Stelian Bujduveanu a explicat că maşinile din jurul blocului sunt evacuate pentru că imobilul este construit din „plăci legate între ele”, care s-au distanţat din cauza suflului puternic al deflagraţiei.
„Există un pericol iminent şi de aceea Primăria Capitalei, alături de Prefectură şi de ISU este foarte atentă pentru a interveni în caz de eveniment. Acest bloc este din vremea comunismului, e un bloc făcut din prefabricate care sunt prinse între ele. În momentul în care explozia a avut loc, acestea s-au distanţat. Până nu avem punctul de vedere şi ulterior expertiza, să intervenim rapid, există un efect de domino, oricând poate să cadă una şi să cadă peste celelalte. Nu a fost o construcţie pe cadre, cea simplă, stâlpi şi grinzi, sunt doar plăci legate între ele. (…) Cel mai mare risc este ca acest imobil să rămână acum în situaţia în care se află. El trebuie pus în siguranţă, pentru a nu afecta vieţile celor din jur şi aici promit că vom fi foarte eficienţi şi apoi trebuie cât mai repede să oferim oamenilor o soluţie, pentru că soluţia nu este să rămână în apartamente închiriate pe termen lung, oamenii vor cât mai repede să se întoarcă în casele lor”, a declarat Stelian Bujduveanu.

Potrivit edilului, conducerea Facultăţii de Construcţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi experţi acreditaţi se află, sâmbătă la locul exploziei pentru a discuta despre eventuale soluţii în ceea ce priveşte clădirile afectate, aceştia urmând a redacta un punct de vedere privind stabilitatea imobilului şi „cum trebuie intervenit mai departe”.
Expertize se vor face pentru toate imobilele afectate, nu doar pentru cel în care s-a produs deflagraţia.
„La ora 17 am chemat toţi locatarii şi asociaţia de proprietari din imobilul în care a avut loc explozia, la sediul Primăriei Capitalei, o să le comunicăm în primă fază lor punctul de vedere al Facultăţii de Construcţii, transparent, pentru a şti unde ne aflăm”, a spus Bujduveanu, menţionând că la ora 18:00 se va întruni Comitetul Local pentru situaţii de Urgenţă, pentru a stabili noile măsuri, în funcţie de punctul de vedere formulat de către specialişti.
Primarul a subliniat că, cel mai probabil, la finalul zilei de sâmbătă, se va şti dacă în scările din proximitatea celei afectate se va mai putea locui, el arătând că oamenii nu vor reveni în bloc sâmbătă seară, chiar  dacă expertiza va arăta că acest lucru este posibil.
Conform lui Stelian Bujduveanu, aproape 100 de locatari sunt cazaţi la hoteluri, aproximativ 300 au primit consiliere psihologică iar pentru 20 au fost emise acte de identitate.

Știri de azi | Ilfov: Incendiu la o construcţie învecinată cu un cămin pentru vârstnici – FOTO - Știri de azi |

Ilfov: Incendiu la o construcţie învecinată cu un cămin pentru vârstnici – FOTO

Știri de azi | Ministrul Mediului, după publicarea raportului de la Salina Praid al Corpului de control al premierului: Confirmă, încă o dată, că decizia de demitere a fostului director al Apelor Române şi de asumare a unor reforme profunde a fost corectă - Știri de azi |

Ministrul Mediului, după publicarea raportului de la Salina Praid al Corpului de control al premierului: Confirmă, încă o dată, că decizia de demitere a fostului director al Apelor Române şi de asumare a unor reforme profunde a fost corectă