EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Ministrul Sănătăţii: Au fost transferaţi către unităţile sanitare 13 pacienţi, dintre care doi copii, de 12 şi 17 ani/ Majoritatea pacienţilor transferaţi, în stare de urgenţă, critică

Știri de azi | EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Ministrul Sănătăţii: Au fost transferaţi către unităţile sanitare 13 pacienţi, dintre care doi copii, de 12 şi 17 ani/ Majoritatea pacienţilor transferaţi, în stare de urgenţă, critică - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că, în urma exploziei produse la un bloc din Bucureşti, au fost transferaţi 13 pacienţi către unităţi sanitare, printre victime fiind doi copii, de 12 şi 17 ani. El a precizat că cei mai mulţi pacienţi se află în stare de urgenţă, critică.

”La nivelul MS a fost constituită o celulă de criză care include unităţile sanitare care vor primi aceşti pacienţi şi care funcţionează în regim de cod alb de urgenţă. Vorbim de Spitalul Universitar Floreasca, Militar, Elias, Bagdasar şi Spitalul Grigore Alexandrescu. Până în momentul de faţă colegii de intervenţie mobilă de la faţa locului, vorbesc de serviciile de ambulanţă SMURD, cei cu Terapie Intensivă Mobilă, au transferat către unităţile sanitare 13 pacienţi, dintre care doi copii la «Grigore Alexandrescu», în vârstă de 12 şi 17 ani”, a declarat, vineri, Alexandru Rogobete, la Digi 24. 

 
El a precizat că cei mai mulţi pacienţi se află în stare critică. 

 
”Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt în stare de urgenţă, critică. Vom avea un tablou mai exact asupra situaţiei după ce aceştia sunt evaluaţi în unităţile de primiri-urgenţe. Un pacient a fost transferat la Bagdasar-Arseni, în vârstă de 76 de ani, cu arsuri severe. Două victime sunt decedate şi un pacient a refuzat transferul la spital, starea lui fiind echilibrată”, a transmis ministrul Sănătăţii. 
 
El a precizat că, dacă situaţia o va impune, va fi extins numărul de spitale care funcţionează sub regim de cod alb de urgenţă. 
 
”Aceste spitale funcţionează sub cod alb de urgenţă, toate resursele materiale şi umane sunt direcţionate către această situaţie. Dcaă numărul de victime va creşte, vom extinde numărul de spitale care vor funcţiona sub regim de cod alb de urgenţă. Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Sănătăţii e în legătură cu celelalte spitale pentru a putea prelua pacienţii de la nivelul Capitalei pentru a nu afecta aceste situaţii medicale de urgenţă care apar, altele decât cele din explozie”, a mai afirmat Alexandru Rogobete.

Știri de azi | UPDATE – Explozie extrem de puternică într-un bloc din sectorul 5 al Capitalei/ Două persoane au murit/ 13 răniţi, transportaţi la spital/ Şi un alt bloc şi liceul din apropiere au fost afectate – FOTO, VIDEO - Știri de azi |

UPDATE – Explozie extrem de puternică într-un bloc din sectorul 5 al Capitalei/ Două persoane au murit/ 13 răniţi, transportaţi la spital/ Şi un alt bloc şi liceul din apropiere au fost afectate – FOTO, VIDEO

Știri de azi | EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Raed Arafat anunţă că a fost găsită încă o persoană decedată sub dărâmăturile în urma exploziei puternice din sectorul 5 al Capitalei / Bilanţul deceselor a crescut la 3 - Știri de azi |

EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Raed Arafat anunţă că a fost găsită încă o persoană decedată sub dărâmăturile în urma exploziei puternice din sectorul 5 al Capitalei / Bilanţul deceselor a crescut la 3