EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Prefectul de Bucureşti anunţă că cei mai mulţi dintre locatari pot reveni etapizat în casele lor / Accesul se va face controlat începând de miercuri – PROGRAMUL

Știri de azi | EXPLOZIE ÎN CAPITALĂ – Prefectul de Bucureşti anunţă că cei mai mulţi dintre locatari pot reveni etapizat în casele lor / Accesul se va face controlat începând de miercuri – PROGRAMUL - Știri de azi |
#image_title

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, anunţă, marţi seară, că, după finalizarea cercetărilor penale la locul exploziei din Sectorul 5, cei mai mulţi dintre locatari pot reveni etapizat în casele lor. Accesul se va face controlat, sub supravegherea Poliţiei.

”După finalizarea cercetărilor penale la faţa locului şi a verificărilor tehnice realizate de experţii în construcţii, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis că revenirea etapizată a locatarilor în apartamentele proprii din blocul din Rahova se poate face începând de mâine”, a transmis, marţi seară, prefectul Capitalei.

Andrei Nistor afirmă că siguranţa rămâne prioritatea principală.

Accesul se va face controlat, sub coordonarea Poliţiei Capitalei, conform următorului program:

29 octombrie 2025

  • 09:00 – 10:30: Blocul 30A, Calea Rahovei nr. 317
  • 10:30 – 12:00: Blocul 30, Scara 1, Calea Rahovei nr. 319
  • 12:00 – 13:30: Blocul 30, Scara 2, Calea Rahovei nr. 319
  • 13:30 – 15:00: Blocul 32, Scara 1, Strada Vicina nr. 1

”Accesul în Scara 2 a blocului 32 rămâne, deocamdată, interzis, până la finalizarea completă a verificărilor tehnice. Le mulţumim tuturor locatarilor pentru răbdare, încredere şi colaborare în această perioadă dificilă. Toate instituţiile implicate vor continua să fie alături de cei afectaţi până la revenirea completă la normalitate”, a mai transmis prefectul de Bucureşti.

O puternică explozie s-a produs, în 17 octombrie, în Sectorul 5 al Capitalei, în urma căreia trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite.

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt alimentarea cu gaze naturale pentru 1.086 de clienţi casnici, iar reluarea furnizării a fost reluată treptat înepând de sâmbătă. 

 

 

Știri de azi | Ministrul Energiei anunţă că toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă / Trei dintre grupuri vor continua să funcţioneze până în 2030 / Se caută soluţii pentru Rovinari 6 şi Turceni 4 - Știri de azi |

Ministrul Energiei anunţă că toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă / Trei dintre grupuri vor continua să funcţioneze până în 2030 / Se caută soluţii pentru Rovinari 6 şi Turceni 4

Știri de azi | Serie A: Napoli a învins Lecce, scor 1-0, şi continuă să fie lider - Știri de azi |

Serie A: Napoli a învins Lecce, scor 1-0, şi continuă să fie lider