Specialişti de la INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi, miercuri, să facă cercetarea în cazul exploziiei produse la Poliţia Lugoj în cursul dimineţii, existând suspiciuni că în subteran ar exista o pungă de gaz, în condiţiile în care clădirea în care a avut loc deflagraţia nu este racordată la reţeaua de gaze. Un număr de 31 de persoane au fost evacuate.
În urma exploziei de la Poliţia Lugoj, din judeţul Timiş, zidurile şi acoperişul clădirii în care funcţionau Cazierul şi Poliţia Rutieră s-au prăbuşit, totodată fiind distruse o autospecială a Poliţiei, parcată pe stradă, precum şi o altă maşină, parcată şi ea în apropiere.
Au fost blocate străzile din jur, s-a instituit un perimetru de siguranţă, şi au început cercetările.
“Nu ştim cu siguranţă ce s-a întâmplat….Măsurătorile CBRN efectuate au arătat valori de 2 sau 3 ori mai mari decât cele normale. În zonele unde am identificat valori crescute, am evacuat şi populaţia. Aproximativ 31 de persoane au fost evacuate“, a declarat Mr. Daniel Miluţ, comandant Detaşamentul de Pompieri Lugoj.
Specialişti ai ISU Timiş şi criminaliştii IPJ fac cercetări comune la faţa locului. După ce echipajul CBRN a arătat că există pericol în zonă şi nu poate fi descoperită încă sursa, cel mai probabil o pungă de gaz formată în subteran, a fost cerut ajutorul specialiştilor în securitate minieră de la Petroşani.
“În momentul de faţă pot să vă spun că s-a făcut o cercetare preliminară. (…) În cursul zilei de mâine se va constitui o echipă complexă formată din specialişti din cadrul ISU şi specialişti din cadrul INSEMEX (Institutul Naţional de Cercetare pentru Securitatea Minieră din Petroşani) pentru a putea desfăşura cercetarea completă şi a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs deflagraţia“, a precizat cms. şef Cătălina Iacob, şef Birou de Cercetare la faţa Locului din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Timiş.
Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Comisarul şef Paul Podăriţă, şef Serviciul Investigaţii Criminale din IPJ Timiş, a declarat că a fost întocmit un dosar penal pentru patru infracţiuni: vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă şi două infracţiuni referitoare la nerespectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă. El a precizat că imobilul în care s-a produs deflagraţia nu era racordat la sistemul de gaz şi nu are legătură cu clădirea principală a Poliţiei Lugoj, deşi este o anexă a acestei clădiri unde erau desfăşurate activităţi de Cazier şi de Poliţie Rutieră.
„La momentul de faţă este asigurat un perimetru pentru cinci străzi, un perimetru de siguranţă care va fi extins sau restrâns în funcţie de concluziile colegilor specialişti de la firma de gaze sau colegilor de la ISU. Centrala pe gaz pentru asigurarea încălzirii de la nivelul Poliţiei Lugoj, aflată în clădirea principală, a avut o verificare inclusiv în data de ieri, şi în urma concluziilor s-a stabilit că nu are nicio legătură cu deflagraţia produsă la clădirea anexă”, a precizat sursa citată.
Comisarul şef a menţionat că la momentul de faţă, singura clădire evacuată complet este cea a Poliţiei Lugoj.
„Şi pe strada pe care se află această clădire sunt închise mai multe societăţi comerciale pentru siguranţă. În funcţie de constatările colegilor de la gaz şi de la ISU vom stabili dacă e necesară evacuarea altor persoane sau altor clădiri. Dar, asigurăm populaţia că la momentul de faţă totul este sub control“, a mai transmis şeful Serviciului Investigaţii Criminale din IPJ Timiş.
O explozie neurmată de incendiu s-a produs, miercuri, la Poliţia Lugoj, într-o anexă în care funcţionează Biroul Cazier şi Evidenţă Operativă, în interior fiind un angajat de 37 de ani, care a suferit arsuri. De asemenea, a fost afectată anexa Poliţiei Rutiere, şeful acestei structuri fiind, de asemenea, rănit. Un agent de 41 de ani a suferit un atac de panică. În plus, o autospecială de poliţie, o altă maşină şi geamurile de la cinci apartamente au fost afectate. Bărbatul aflat în interior a fost internat în spital.


